N-au trecut nici două săptămâni de când vă scriam de reînceperea lucrărilor de la Grădiniţa I.G. Duca şi deja vă putem arăta primii paşi concreţi care s-au făcut în acest interval.
Acum toată clădirea are ferestre de termopan, astfel încât echipele de lucru ale constructorului pot să se ocupe de lucrările interioare, fără a mai avea probleme cu vântul sau cu frigul.
Pe de altă parte, au fost finalizate şi ultimele lucrări ce ţin de acoperiş. Toată suprafaţa acestuia a fost montată, făcându-se şi ultimele retuşuri acolo unde mai era necesar să se intervină.
„Acum se lucrează bine la interior, şi în scurtă vreme vom monta şi uşile. Chiar dacă iarna şi frigul se vor prelungi, că aşa-i în zona noastră de munte mai ales dimineaţa, de-acum nu vor mai fi probleme cu lucrările de la interior, că sunt destule de făcut…”, ne-a spus miercurea trecută unul dintre lucrători.
„Erau necesare montarea geamurilor şi finalizarea lucrărilor la acoperiş, astfel încât constructorul să se poată ocupa în condiţii optime de celelalte lucrări complexe de la interior. S-au mişcat destul de repede şi de bine, că vorbim de zeci de geamuri montate în câteva zile, şi nu de câteva. Mă bucur că avem banii ce acoperă integral toate lucrările, astfel că de data aceasta nu vor mai fi probleme din acest punct de vedere cum au fost în trecut. Asta mă face să fiu optimist şi să repet încă o dată că din toamnă această grădiniţă va fi una funcţională”, ne-a declarat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.