Peste 100 de persoane au fost legitimate și s-au dat amenzi de peste 10.000 de lei, în cadrul unei acțiuni de amploare a polițiștilor hunedoreni în orașul Geoagiu. Razia a avut ca scop principal prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță al cetățenilor.
În cursul serii de marți, 08 aprilie 2025, în intervalul orar 19:00 – 22:00, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Geoagiu, cu sprijinul polițiștilor Serviciilor Rutier, Ordine Publică, Investigații Criminale și Investigarea Criminalității Economice au desfășurat o amplă acțiune vizând menținerea ordinii și siguranței publice, pe raza orașului Geoagiu. Un alt obiectiv al acțiunii l-a reprezentat reducerea riscului rutier, prin prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au legitimate 101 persoane, dintre care 20 cetățeni străini și au fost verificați 5 deținători legali de arme. De asemenea, au fost oprite pentru control 71 de autovehicule, iar polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.240 de lei. Dintre acestea, 17 sancțiuni au fost aplicate pentru diferite încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Tot pe linie rutieră, au fost efectuate 30 de testări pentru determinarea consumului de alcool și de substanțe psihoactive. Totodată, au fost controlate 5 societăți comerciale, iar reprezentantul uneia dintre acestea a fost sancționat contravențional, fiind confiscată și o sumă de bani care fusese încasată, dar pentru care nu a fost emis bon fiscal.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Acțiuni Speciale Hunedoara.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță al cetățenilor.