Fotbal. Pe podium la „Țara Hațegului Junior’s Cup”

Fotbal. Pe podium la „Țara Hațegului Junior’s Cup”

Timp de citire: un minut

Grupele din cadrul Centrului de Copii și Juniori al secției de fotbal de la CSM Deva își continuă seria rezultatelor bune. Cea mai recentă performanță notabilă a fost obținută de grupa U11.

Marți, 20 iunie, s-a desfășurat cea de-a șasea ediție de la „Țara Hațegului Junior’s Cup”, o competiție fotbalistică juvenilă devenită tradițională. Printre participantele la întrecerea de la Hațeg s-a numărat și grupa U11 de la CSM Deva, antrenată de Marius Ghera și Florin Luca.

Ca de obicei, tinerii jucători de la CSM Deva s-au prezentat foarte bine, având o evoluție remarcabilă. Chiar dacă la aceste categorii de vârstă rezultatele nu se contabilizează, este de menționat că grupa U11 de la CSM Deva a obținut o clasare pe podium.

Chiar dacă s-a intrat în vacanță, juniorii de la CSM Deva își continuă activitatea. Următorul meci, unul extrem de important, îl va susține echipa U19, în returul semifinalelor întrecerii naționale dedicată campioanelor județene. CSM Deva va juca cu Speed Academy Pitești, în meciul tur, disputat în Argeș, scorul fiind egal, 1-1.

În caz de egalitate după 90 de minute, finalista va fi desemnată după executarea loviturilor de departajare. Returul semifinalei dintre CSM Deva și Speed Academy Pitești se va disputa joi, 22 iunie, cu începere de la ora 17 00, pe terenul sintetic de la stadionul „Cetate”, intrarea publicului la meci fiind liberă!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii