În Liga a IV-a la fotbal, echipa din Hațeg s-a impus cu scorul de 6-2 într-un meci spectaculos disputat împotriva celor de la Inter Petrila.
Golurile victoriei hațegane au fost semnate de Pușcă cu o „dublă”, Popesc, Buzducea, Popa și Lupulescu. Un joc consistent făcut cu alte mari ocazii de gol ratate și cu un deznodământ pe care hațeganii îl așteptau încă la începutul acestui campionat.
Victoria obținută, cumulată cu rezultatul de egalitate, 2-2, dintre Geoagiu și Vulcan, a făcut ca diferența dintre echipa din Hațeg și locul 2 (CSM Vulcan) să crească la 7 puncte, cu două jocuri rămase de disputat. Ceea ce înseamnă că Retezatul nu mai poate pierde, matematic, titlul de campioană județeană 2021-2022 și, implicit, calificarea la barajul de promovare în Liga a III-a.
„Vă mulțumim tuturor celor care ați ales să veniți la stadion și vă așteptăm în continuare lângă echipa locală”, a fost mesajul hațeganilor.
Antrenorul Dan Bona a început cu următorul 11: Pașca – Ardeleanu, Matei, Arcuși, Lupulescu – Buzducea, Pițigoi, Pușcă – Pau, Popesc, Gavriluți.
Au mai jucat: Tonca, Casian, Marcu, Popa, Demian.
În penultimul joc din acest campionat, Retezatul se va deplasa săptămâna viitoare la Vulcan.