Fotbal liga a IV-a

Fotbal liga a IV-a

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 4 minute

O etapă nebună, nebună…
Într-o singură partidă s-au înscris 11 goluri, iar singurul meci fără gol a fost cel de la Lupeni dintre Hercules şi CS Vulcan.
Etapă nebună în Liga a IV-a. Vicecampioana judeţului, Hercules Lupeni, echipă care nu a reuşit decât o remiză pe propriul teren, pare să se îndepărteze tot mai mult de primul loc. Măcinată de accidentări, suspendări şi plecări masive, Hercules nu a strălucit în faţa Vulcanului şi nu a reuşit să ia decât un punct.
Scor nebun la Haţeg, unde s-au marcat 10 goluri. Recordul a fost doborât la Petrila, unde s-au marcat 11 goluri, consemnându-se victoria petrilenilor cu 7-4.
CSM Jiul Petroşani continuă marşul negru al înfrângerilor, devenind ciuca bătătilor şi rămânând în subsolul clasamentului doar patru puncte adunate.
Inter Petrila – Aurul Certej: 7-4 (2-0)
CS Inter Petrila: D. Ursachi (V. Rada – min. 73) – Ad. Agapi (căp.), I. Torkoş, I. Kalai (I. Florea – min. 35), D. Alexandru, Fl. Dobre, B. Horvath, A. Bocu, Ad. Dolha (D. Zavracu – min. 62), L. Coste, Ad. Duma (I. Androne – min. 57).
Goluri: Adrian Dolha (min. 3 şi 16), Alexandru Dumitru (min. 51 şi 70), Alin Bocu (min. 53),  Duma Adrian (min. 57) şi Horvath Bogdan (min. 61).
Antrenor: Aurel Moldovan.
AS Aurul Certej: Al. Botezat – E. Lăcătuş, R. Siklodi, Ad. Uruci, G. Ţiglar, L. Salamon, C. Ungur, Al. Constantin, L. Herci (căp.), B. Ciobanu,, Fl. Cibian.
Goluri: Alexandru Constantin (min. 65, 71 şi 72) şi Liviu Herci (min. 80).
Antrenor: Elek Szemely.
Arbitri: Flaviu Coroiu (Deva) – Corado Cîrstoiu (Deva) şi Marius Danciu (Deva).
Observator: Sorin Ciotlăuş (Deva).
Rezultate parţiale: CSA Aurul Brad – ACS Victoria Călan: 7-2; AS Hercules Lupeni – CS Vulcan: 0- 0; CSM Jiul  Petroşani – AS Gloria Geoagiu: 0-3; CSO Retezatul Haţeg – CNS Cetate II Deva: 10-0; CS Inter Petrila – AS Aurul Certej: 7-4.
Etapa viitoare (21 noiembrie): AS Gloria Geoagiu – CSA Aurul Brad; AS Metalul Crişcior Brad – CSM Jiul Petroşani; AS Aurul Certej – ACS Şoimul Băiţa; ACS Minerul Uricani – CSO Retezatul Haţeg; CNS Cetate II Deva – CS Inter Petrila; ACS Victoria Călan – AS Hercules Lupeni; CS Vulcan – „U” Petroşani.
Joc de glezne cu demisia
Scurtu rămâne vicepreşedinte
După ce şi-a anunţat demisia din funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara, Vasile Scurtu s-a răzgândit, pentru că la nervi oamenii spun multe. 
Scurtu a stins conflictul cu Dan Voicu, iar incidentele din partida cu Hercules Lupeni au rămas în urmă, aşa cum şi Vasile Scurtu şi-a păstrat poziţia. Singurul care a fost sancţionat a fost fiul acestuia, Daniel Scurtu, pedepsit cu o etapă de suspendare pentru jigniri aduse arbitrilor, iar Minerul Uricani a luat o amendă de 85 de lei.
Să sperăm că Vasile Scurtu nu va fi poreclit… „Răzgândeală”.
Pentru că nu au băgat-o în aţe,
Petrilenii sunt singurii vinovaţi
Văzută ca fiind favorita certă a acestei ediţii de campionat în Liga a IV-a, Inter Petrila se află doar pe locul al patrulea în clasament şi se poate spune că a dezamăgit.
Echipa cu cel mai valoros lot a bifat deja trei înfrângeri, iar antrenorul-jucător Adi Câmpeanu spune că vina le aparţine. „Sunt conştient de faptul că din punct de vedere al valorii avem cel mai bun lot. Şi, totuşi, am pierdut meciuri pe mâna noastră. Noi suntem singurii vinovaţi, pentru că nu am băgat-o în aţe de câte ori am avut ocazia”, a declarat Adi Câmpeanu, care a primit o suspendare de trei etape.
Hercules Lupeni – CS Vulcan: 0 -0
Un egal neaşteptat
Nu doar mie, ci şi altor cunoscători ai fenomenului fotbalistic din Valea Jiului, nici gând să-mi fi trecut prin minte, înainte de meci, că, sâmbătă, fotbaliştii de la CS Vulcan vor reuşi să facă un egal la Hercules Lupeni. A fost o confruntare în care, surprinzător, o echipă de locul al unsprezecelea i-a făcut faţă ocupantei locului secund în clasament, obişnuită, până acum, să câştige orice meci jucat acasă.
De obicei,
la meciurile jucate pe terenul lupenean, Hercules are băgate, după primele cincisprezece minute, cel puţin două goluri. Interesant, dar prima ocazie de a înscrie le-a aparţinut oaspeţilor. În minutul 4 are parte de o „ratare din cursă”, cum se spune fotbalistic. A scăpat de fundaşii lupeneni şi, de la 15 metri, a luat în vizor poarta lui Alin Farcaş. A ratat. Trebuia să se fi apropiat mai mult, au fost de părere ai lui de pe margine. Acesteia îi urmează imediat o fază aproape asemănătoare, petrecută de astă dată la poarta vulcăneanului Cimporesc. Hangarozo II catapultează balonul de la circa 12 metri, dar acesta pluteşte ca o pană pentru portarul echipei oaspete, care-l reţine fără probleme. Un şut mai sănătos pe poarta vulcăneană trimite Filip, dar tot fără să înscrie. Sorinel „Motanu’” Stângă intervine salvator la o fază periculoasă iniţiată de lupeneanul Ciogârlan. Şi tot un jucător al echipei gazdă, Marius Pop, îi lasă pe suporteri ca la dentist cu şutul din care mingea a trecut milimetric pe lângă bara porţii lui Cimporesc.
Gazdele încep
în forţă partea a doua a întâlnirii. Brânduşa ratează o lovitură de colţ, iar replica vulcănenilor vine de la Ion Roşianu, de la care mingea loveşte bara porţii lui Farcaş. Ratează, din nou, lupeneanul Filip, dar ocazia ocaziilor o are Brânduşa. De la trei metri de spaţiul apărat de Cimporesc, jucătorul de la Hercules reuşeşte performanţa de a trimite balonul peste transversala porţii. Primele 90 de minute de joc se încheie cu zero la zero şi nici cele trei minute de prelungire indicate de centralul George Stanca nu aduc modificarea scorului.
Meciul de sâmbătă de la Lupeni a fost unul frumos, neaşteptat de frumos. Cu asta au fost de acord şi cei mai înverşunaţi suporteri lupeneni care, la un moment dat, au urlat la câţiva jucători ai lui Hercules care i-au dezamăgit cu prestanţa lor fotbalistică.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii