Comitetul Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara, întrunit în data de 8 iulie 2020, a stabilit un nou mod de organizare a competiţiei de Liga a V-a.
Câştigătoarea campionatului Ligii a V-a, sezonul 2020-2021, va fi echipa care se va clasa pe locul 1 la sfârşitul turneului Final Four, în care vor evolua formaţiile clasate pe primele 4 locuri din sezonul regular. Aceste patru echipe îşi vor disputa locul 1 al campionatului Ligii a V-a, iar la final, formaţia care va obţine cele mai multe puncte va fi declarată campioana judeţului.
Detalii organizatorice: Sistem regular (faza I) – fiecare echipă va disputa câte un joc în sistem tur – retur cu celelalte echipe. La finalul sezonului regular, se califică în faza a II-a „Final Four” primele 4 echipe clasate.
Final Four (faza II): participă echipele clasate la finalul sezonului regular pe locurile 1-4. Se vor juca 3 jocuri (un singur tur), primele 2 clasate vor juca câte 2 meciuri pe teren propriu şi un joc în deplasare, iar cele clasate pe locurile 3-4 vor disputa 1 joc pe teren propriu şi 2 în deplasare.
Echipele vor intra în Final Four cu următoarele puncte: Locul 1 – 3 puncte; Locul 2 – 2 puncte; Locul 3 – 1 punct; Locul 4 – 0 puncte
Fiecare grupare calificată în play-off va disputa 3 jocuri (doar tur) cu toate celelalte echipe calificate în Final Four. Câştigătoarea campionatului este formaţia clasată pe primul loc la finalul fazei a II-a Final Four. Celelalte echipe componente ale seriei de Liga 5 nu vor mai disputa jocuri în faza 2.
Penalități sportive
Tot în ultima şedinţă, Comitetul Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara a adoptat unele hotărâri importante pentru mişcarea fotbalistică din judeţul nostru: cele legate de cuantumul taxelor/vizelor/penalităţilor sportive aferente sezonului competiţional 2020-2021 şi datele de începere a campionatelor organizate de AJF Hunedoara, în sezonul 2020-2021, datele limită de înscriere în aceste competiţii şi condiţiile care trebuie să le îndeplinească cluburile de Liga 4 pentru a participa în campionatul Ligii a IV-a, asupra cărora vom reveni.
Vești bune pentru transferuri
Comitetul Executiv al Asociației Județene de Fotbal Hunedoara a aprobat efectuarea operațiunii de înregistrare a transferului gratuit pentru jucătorii legitimați în perioada intercompetițională a sezonului 2019-2020. Cu alte cuvinte, cluburile nu vor achita pentru acei jucători taxa de transfer.