După un meci disputat și cu multe erori, Viitorul Minerul Lupeni a remizat, în deplasarea, de la Sântămăria-Orlea.
Antrenorul Dan Voicu a trimis pe teren următoarea formulă de joc Tonca (p) – Mazilu, Arcuși, Ciocîrlan(c), Belei, Prem, Roșian, Bănceanu, Mândreci, Iepure, Harangozo. Rezerve au fost Sandu (p), Băcăran, Matei, Androne, Popescu, Șilip, Glăvan, Ciorîia, Maria.
Minerii au condus cu scorul de 2-0 prin reușitele lui Bănceanu și Prem, dar aveau să fie egalați mai apoi.
„Un meci bun, mult peste nivelul arbitrajului. Gazdele au obținut egalarea în min 73, după un ofsaid pe care doar brigada de arbitrii nu l-a văzut. Același arbitru, depășit de miza jocului, care la jocul cu Orăștie a dat 3 cartonașe roșii și15 cartonașe galbene, a reușit să ne umple de cartonașe. Felicitări ambelor echipe pentru spectacolul oferit pe terenul de joc!”, se arată pe pagina de Facebook a echipei din Lupeni.