Vineri și sâmbătă, două dintre echipele hunedorene din Liga a III-a, CSM Deva și Jiul Petroșani, au jucat meciurile din etapa a șasea, iar a treia, CS Hunedoara, a stat, fiindu-i reprogramat meciul cu de la Unirea Dej. Rezultatele obținute de cele două echipe care au disputat partidele din a șasea etapă pot fi numite doar nesatisfăcătoare.
CSM Jiul Petroșani – doar un egal acasă cu Viitorul Dăești
În aceeași serie, CSM Jiul a terminat la egalitate, 2–2, partida desfășurată sâmbătă la Petroşani, cu Viitorul Dăeşti. Echipa pregătită de Toni Sedecaru a condus în două rânduri, dar a fost egalată de fiecare dată de formația oaspete.
Viitorul Dăești a avut multe absenţe din lot, cele mai notabile fiind ale lui Florin Costea, Octavian Vasile sau Lucian Iordache, dar și în aceste condiții este o echipă puternică cu evoluții bune în seria a şaptea și cu ambiţii declarate la promovare.
Bogdan Matei a deschis scorul pentru CSM Jiul Petroșani în min. 24, cu o lovitură de cap la cornerul executat de Bădărău. Oaspeții au egalat la faza imediat următoare, când o greşeală pe flancul stâng al apărării gazdelor, cu Keszeg şi Mazilu, a adus balonul la 20 de metri de poarta lui Haring, de unde Pârvu l-a expediat direct în vinclu. În ultimul minut al primei reprize, Sandu Remus a fost faultat în careu şi același Bogdan Matei a transformat penaltyul. Scorul final a fost stabilit de Neacşu la mijlocul reprizei secunde, acesta profitând de o greşeală de marcaj a defensivei Jiului la o lovitură de colţ.
CSM Deva – înfrângere dramatică în deplasarea cu Mediaş
CSM Deva a evoluat vineri, în deschiderea etapei a șasea, în deplasare la Copşa Mică, unde pe stadionul „Axente Sever”, a întâlnit pe Gaz Metan Mediaş II. Cu câteva absenţe în primul 11 – Ţoiu cu entorsă la gleznă, Petresc cu ruptură la ligament, Bârzan şi Traşcă lăsaţi pe tuşă, după prestaţia neconvingătoare de la Petroşani -, devenii au avut un debut de partidă foarte bun și au condus cu 2–0 la începutul reprizei secunde. Aceasta a dat speranțe că la finalul acestei partide vor obţine primele puncte din deplasare în acest sezon.
Ștefan Nanu – antrenorul principal al devenilor
„Am făcut din nou o primă repriză bună. Ne-am creat cinci-şase ocazii de gol, putea să fie 6–0 pentru noi şi nu se mira nimeni, la cum s-a desfăşurat jocul. Chiar şi în zece oameni, la 2–2 Stere a ratat incredibil, singur în 6 metri. Din păcate vorba cu ratările care se răzbună s-a adeverit şi la acest meci. A contat şi eliminarea lui Jude, după două cartonaşe luate copilăreşte, pentru tragerea adversarului care trecuse de el. L-am înlocuit pe Niţuică pentru că avea şi el un cartonaş galben şi era expus pe partea aceea. L-am trecut din nou pe Curescu fundaş dreapta, din păcate el şi cu Radak au greşit la primul gol advers. Al doilea gol l-am luat la un corner, pe o bâlbâială generală în apărare, toţi au dormit în careu la acea fază. Penaltyul a venit după ce Curescu a încercat să protejeze o minge pe linia de fund, a fost supus la presiune, nu a reuşit să degajeze, a pierdut balonul, adversarul a intrat în el în careu şi a ştiut să obţină lovitura de la 11 metri. De arbitraj nu mai vreau să zic nimic, ne-a dat opt cartonaşe galbene şi unul roşu, încet-încet i-a adus pe adversari spre poarta noastră. Mâine (n. red. sîmbătă) facem testările pentru covid, sperăm să iasă totul bine. Urmează pentru noi trei partide pe teren propriu pe care trebuie neapărat să le câştigăm”.
CSM are un program încărcat pe finalul turului de campionat şi al lunii octombrie: în 23 întâlneşte Flacăra Horezu, în 27 are restanţa cu Măgura Cisnădie, iar în 30 va înfrunta Minerul Costeşti, toate trei jocurile fiind programate „acasă” la Simeria.
CSM Deva: Manea – Niţuică (min. 68 – Târş), Radak, Jude (eliminat – min. 52), Doboş – Curescu, Bogdanovici, Vitan, Ghighilicea (min. 82 – Bîrzan) – Tecsi (min. 36 – Traşcă), Stere. Antrenor: Ştefan Nanu.