Fără fotbalul cel de toate zilele e tot mai greu, spun iubitorii acestui sport aflaţi în municipiul de la poalele Cetăţii. Dar avem vești bune pentru ei.
Municipalitatea lucrează la modernizarea stadionului, activitate care va fi finalizată cel mai târziu, se spune, la începutul lunii septembrie. În paralel, se fac toate demersurile pentru trecerea echipei de fotbal în directa subordine a primăriei din localitate, formaţia fiind preluată de noua entitate sportivă care s-a înfiinţat la Deva, Clubul Sportiv Municipal.
Mai mult, antrenorul Ştefan Nanu a sunat adunarea şi începând chiar de joi lotul echipei LPS Cetate Deva va începe pregătirile pentru sezonul competiţional 2020 – 2021. Antrenamentele se vor desfăşura la Certej, o variantă considerată de conducere mai avantajoasă decât Simeria.
Singurul jucător care a părăsit lotul devean este internaţionalul de juniori Iana, care s-a întors la Craiova, el fiind dorit de mai multe echipe din Liga 2 – printre care cele de la Cluj, Slatina şi Buzău. Oferte din liga secundă sunt şi pentru Velcotă şi Bîrzan, în cazul lor, dacă acestea nu se vor finaliza, ei vor rămâne la Deva. Incertă este şi situaţia lui Herci, despre care există informaţii că ar fi semnat cu CS Hunedoara.
La capitolul veniri, Ştefan Nanu a precizat numele a doi tineri mijlocaşi, Claudiu Stan (născut 2001) şi Vasile Florin Cristian (născut în 1999).