Fotbal. Faza județeană / Aurul Brad – noua câștigătoare

Fotbal. Faza județeană / Aurul Brad – noua câștigătoare

Timp de citire: 2 minute

În finală jucată la Simeria, CSM Vulcan a dat o replică tăioasă, iar jucătorul lui CSM Vulcan, Belei a marcat toate cele patru goluri ale trupei lui Dan Voicu.

 

Moldovan – la spital

Scorul final a fost de 6-4 pentru Aurul Brad. În timpul regulamentar de joc, cel de 90 de minute, scorul a fost egal: 3-3. Soarta meciului a fost pecetluită în cele două reprize de prelungiri. A fost primul meci care s-a jucat cu spectatori după o absență de un an de zile.

„A fost un meci foarte frumos, viu disputat, cu un arbitraj impecabil. Mi-am dorit mult să câștigăm acest trofeu. Din păcate, după acest meci, Remus Moldovan a ajuns la spital și este suspect de fisură”, a declarat antrenorul Dan Voicu.

 

Echipele

CSA Aurul Brad: Ilea – Lazăr (min. 106 – Lup), Şoit, Deak, Iga (min. 56 – I. Filipaş) – Leucian, Vajda, Leaha, Miclean – Dărăban (min. 106 – Vurdea), Paşca (min. 84 – Ursu).

Rezerve: Zmău – Talpaş, R. Filipaş, Cristea, Codrin. Antrenori: Mihai Leaha şi Viorel Miclean.

CSM Vulcan: Tonca – Ciorâia (min. 106 – Mol­dovan, min. 108 Ionaşc), Ciocârlan, Buturcă, Negrea (min. 73 – Şilip) – Krafft (min. 46 – Ior­dache), Roşian, Simoneac, Mândreci – Rădu­lescu (min. 63 – I. Radu), Belei. Rezerve: Miha­lache. Antrenori: Dan Voicu şi Dorin Mârşava.

Au arbitrat: Vladimir Nagy – Alexandru Vodă (ambii Alba Iulia), Cristian Bumb (Băcia).

 

Mesajul AJF

„Bucuroase de revenirea suporterilor in tribune, cele două finaliste au oferit un spectacol fotbalistic demn de o finală, Aurul Brad impunându-se în fața celor de la Mihai Viteazu Vulcan, după 120 de minute, cu scorul de 6-4. Meciul a fost arbitrat la centru de Andrei Nagy, ajutat la cele două linii de Alexandru Vodă și Cristi Bumb, iar arbitru de rezervă a fost Cătălin Blîndu. Observator din partea AJF Hunedoara a fost delegat Aurelian Băleanu, fost arbitru divizionar.

Apreciem sprijinul și susținerea acordată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Decebal, Hunedoara făcând posibil organizarea primului eveniment fotbalistic cu spectatori în tribune, după o pauză de 14 luni.

Felicitări CSA Aurul Brad. Felicitări CSM Mihai Viteazu Vulcan.

Mulțumim CS CFR Simeria, Primăriei Orașului Simeria, și nu în ultimul rând voluntarilor prezenți, care și-au adus contribuția la organizarea evenimentului”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii