CNS Cetate Deva a fost învinsă drastic în 16-imile Cupei României, scor 1-7, de echipa de primă ligă, Gaz Metan Mediaş. Devenii au trăit frumos aproape o repriză, conducând timp de 20 de minute pe tabelă, dar au căzut total în mitanul secund când au fost umiliţi.
Din echipa Mediaşului a făcut parte şi fostul jucător al Jiului, Ciprian Petre, care a făcut un meci bun. Cu toate că devenii au deschis scorul şi au condus până spre finalul primei reprize golurile primite în finalul reprize i-a afectat în plan moral pe jucătorii deveni, iar Gaz Metan, ca o echipă mare, a rezolvat soarta meciului în primul sfert de oră de la reluarea celei de-a doua reprize. Astfel meciul s-a terminat cu 7-1 pentru oaspeţi.
Cam totul a părut să fie împotriva Devei, şi norocul şi ploaia, dar şi liniile care au fost trasate pe teren şi care au stârnit amuzamentul celor prezenţi. Dacă liniile celor două careuri abia se vedeau, linia de la centrul terenului a arătat ca o linie desenată de un puşti de la grădiniţă. Asta e, se întâmplă şi la case mai mari.
CNS CETATE DEVA: Raţ – Vîrtan, Ionică, Dosan (55 Kereki), Doboş – Şaucă, Vaştag, Vajda (cpt.), Bloj (74 Sahru) – Tecsi, Velici (55 Lintaru). Antrenor: Viorel Tănase.