CSM Jiul Petroșani se pregătește de cel mai important meci al ultimului deceniu.
Alb-negrii speră să facă surpriza în play-off-ul Cupei României și să meargă în faza grupelor. Formația din Liga 3 are încredere că poate elimina SC Oțelul și să aducă la Petroșani echipe din SuperLiga României.
George Zima,
antrenorul echipei clasate pe locul 3 în Seria 7 a Ligii 3, a vorbit despre duelul cu echipa pregătită de fostul mare fotbalist Dorinel Munteanu, programată miercuri, 28 septembrie, de la ora 16:00. Are încredere că jucătorii pot face surpriza și pot merge mai departe, chiar dacă în turul 3 au trecut abia în reprizele adiționale de CSM Deva: scor 3-0.
Antrenorul – în stradă la bilete
CSM Jiul Petroșani este pregătit să învingă SC Oțelul și să ajungă în grupele din Cupa României.
Chiar dacă meciul e transmis la TV, George Zima vrea ca pe arena din Petroșani să vină cât mai mulți fani, mai mulți decât sunt în medie la partidele din Liga 3. Lucru în mod cert realizabil, ținând cont de numele SC Oțelul, numele antrenorului gălățenilor, dar și a câtorva jucători cunoscuți pe care nou-promovata din Liga 2 îi are în lot.
George Zima a ieșit în stradă alături de suporterii Jiului pentru a vinde bilete și a încuraja lumea să vină la stadion.
Apelul lui Zima
„Fac un apel special la suporteri, mereu au fost alături de noi, am reușit să jucăm cu 800-1.000 de spectatori. Avem foarte mare nevoie de ei la meciurile de campionat, dar în cupă e un joc special. Suntem într-un moment istoric, în care, cu o mică minune, putem să intrăm în grupele Cupei României și să aducem echipe de Liga 1 la Petroșani.
Îi rog pe fani să vină, avem foarte mare nevoie de ei și sper să înțeleagă că eu m-am atașat de acest club și sunt dispus să fac un efort uman, financiar, tot ce trebuie pentru acest club. Îi rog să vină alături de noi. Avem mare nevoie de ei”, a declarat George Zima înaintea partidei cu SC Oțelul.
Oțelul – pe primul loc
După cinci etape în Liga 3, Jiul Petroșani e pe locul 3 în Seria 7, cu 10 puncte, având doar un eșec până acum, trei victorii și o remiză. În etapa a 5-a, Jiul Petroșani a dispus cu 2-1 de Progresul Ezeriş în deplasare.
SC Oțelul este pe locul 1 în Liga 2, cu 15 puncte acumulate în urma a patru victorii și trei rezultate de egalitate. În play-off-ul Cupei României, gălățenii au ajuns în urma succesului contra echipei Viitorul Ianca, scor 3-1