Schimbare de lider
Doar o etapă a rezistat Victoria Călan în fruntea clasamentului Ligii a IV-a la fotbal. CS Hunedoara a învins-o cu 3-2 pe Victoria Călan. Astfel a urcat pe primul loc, hunedorenii fiind noii lideri.
Victoria Călan a coborât pe locul al patrulea.
După victoria de la Băița, Inter Petrila a urcat pe locul secund, la egalitate de puncte cu liderul, care are avantajul victoriei din meciul direct, dar care are și un joc mai puțin. După victoria de la Universitatea Petroșani, Hercules a mai urcat un loc în clasament și se află la cinci puncte de primul loc. Codașă rămâne Minerul Uricani care în continuare nu are nicio victorie în acest sezon competițional, având nu mai puțin de șase înfrângeri din șase meciuri jucate. În cele din urmă, și Hercules Lupeni a jucat meciul de campionat cu Universitatea Petroșani, în ciuda celor întâmplate cu Raoul Cizmaşiu, prins în surparea de la Mina Lupeni. Scăpat teafăr, jucătorul lui Hercules a rămas internat la Spitalul de Urgență Petroșani. Lui i-au dedicat coechipieii victoria de duminică.
Gloria Geoagiu – Minerul Uricani: 5–0 (2–0)
AS Gloria Proinstal Geoagiu: Mihai Bodea – Ioan Mărginean, Radu Bobelică (Adrian Moț – min. 46), Ioan Păduraru, Raul Ţuligă, Paul Robert, Andrei Vîrlan (cap), Rareș Samuilă (Andrei Pojoni – min. 54), Adrian Dosan, Adrian Popovici (Paul Sorin – min. 58), Daniel Savin (Fabian Pop – min. 77). Antrenor: Ciprian Pepenar.
Goluri: Rareș Samuilă (min. 24), Paul Robert (min. 38, min. 61, min. 73 și min. 90).
Antrenor: Ciprian Pepenaru.
ACS Minerul Uricani: Iosif Beleni (Traian Cîmpean – min.77) – Paul Vîlcică (Ștefan Mavroian – min. 46), Bogdan Bălănean, Andrei Erdos, Adelin Tulpea, (Adi Ţîmpu – min. 63) Alexandru Nechita, Florin Suvac, Daniel Scurtu, Gabriel Trestian, George Preoteasa, Andrei Anghelina (cap). Antrenor: Traian Câmpean.
Arbitri: Flavius Coroiu (Deva) – Raul Popa (Hunedoara) și Alexandra Rogojină (Hațeg).
Observator: Cristian Gîț (Deva).
Dacia Orăştie 2010 – CSM Vulcan: 4–0 (3–0)
CSM Dacia Orăştie 2010: Andrei Pintescu (căp.) – Marian Băeşu, Victor Sav, Raul Noja (Tudor Teglă – min. 42), Marius Lupşa, Darius Dreptate (Iulian Ioniţă – min. 52), Ciprian Duică, Claudiu Vaşarhelean (Adrian Pricăjan – min. 72), Laurențiu Popa, Marius Damiean (Ioan Mercurean – min. 52), Ovidiu Blaga. Antrenor: Cosmin Firu.
Goluri: Raul Noja – min. 25, 39, Ovidiu Blaga – min. 43, Ciprian Duică – min. 83.
CSM Mihai Viteazu Vulcan: Vasile Şuteu – Ionuț Vişa, Andrei Vajda , Radu Pantilimon, Cătălin Buduroi, Andrei Şilip(cap), Ionuț Talpă (Lucian Moldovan – min. 46), Dacian Mândreci, Ioan Bob (Răzvan Cocolea – min. 86), Silviu Bădărău, Gheorghe Bărcăceanu (Virgil Epure – min. 73). Antrenor: Dorel Mârşava.
Arbitri: Leopold Herczeg (Băcia) – Marius Danciu (Deva) și Bogdan Danciu (Simeria).
Observator: Valentin Gavrilă (Crișcior)
ACS Şoimul Băiţa – CS Inter Petrila: 0–5 (0–1)
ACS Şoimul Băiţa: Cosmin Huzum – Emil Vîrtan, Andrei Sevastiţa (Sebastian Mateescu – min. 49), Janos Vajda, Nicolae Chelariu (căp.), Ioan Pisoiu (Raul Demian – min. 75), Claudiu Stamatin, Flavius Benea (Tiberiu Fiţ – min. 84), Lorant Salamon, Alexandru Petresc, Cătălin Hot. Antrenor: Ioan Pisoiu.
Goluri: Iosif Kalai (2 goluri); Bogdan Matei (2 goluri) și Cristian Duma (1 gol).
CS Inter Petrila: Marius Haring – Ionuț Torkoş, Marian Filip (Călin Păduraru – min. 83), Bogdan Matei (cap), Adrian Duma ( Alexandru Dumitru min. 83), Alin Bocu (Robin Perşe – min. 81), Adrian Cîmpean, Iosif Kalai, Vlad Tăian, Bogdan Keszeg, Cristian Duma (Marius Mareş – min. 77). Antrenor: Adrian Câmpean.
Goluri: Bogdan Matei (min. 20 și min. 81), Bogdan Keszeg (min. 66), Iosif Kalai (min. 75 și min. 83).
Arbitri: Daniel Thirt (Călan) – Corado Cîrstoiu (Deva) și Tiberiu Hajdu (Deva).
Observator: Vasile Capotescu (Hunedoara).
Universitatea Petroşani – Hercules Lupeni: 0-2
AS Universitatea Petroşani: Bogdan Deliu – Cristian Bernic, Claudiu Rus, Paul Ceru (căp.), Vlad Tuza, Viorel Mihăilescu Viorel, Claudiu Matraş, Cosmin Horobeţ (Florin Maria – min. 28), Sandu Pînzaru, Stanciu Sergiu, Tont Emanuel. Antrenor: Viorel Mihăilescu.
ACS Hercules Lupeni: Adrian Dăneasă – Alexandru Buţurcă, Călin Pîrvulescu, Cristian Ionaşc, Radu Boșneag, Robert Stoicoiu (Silviu Gavrilă – min. 60), Marius Pop, Remus Moldovan, Ciprian Pecsar, Andrei Harangozoi (căp.), Alexandru Șipoș (Alin Gorgan – min. 80). Antrenor: Dan Voicu.
Goluri: Robert Stoicoiu (min. 18) și Sergiu Stanciu (autogol, min. 75).
Arbitri: Cătălin Jurgiu (Hunedoara) – Marius Bartoșiu (Hunedoara) și Răzvan Șandra (Hunedoara).
Observator: Remus Azamfirei (Vulcan).
Rezultate:
Universitatea Petroşani – Mihai Viteazu Vulcan: 1-1; Gloria Proinstal Geoagiu – ACS Minerul Uricani: 5-0; ACS Şoimul Băiţa – CS Inter Petrila: 0-5; CSA Aurul Brad – CSO Retezatul Haţeg: 1-4; CS Hunedoara – ACS Victoria Călan: 3-2, CSM Dacia Orăştie – Mihai Viteazu Vulcan: 4-0; CNS Cetate 2 Deva – AS Aurul Certej: 0-0, Universitatea Petroşani – ACS Hercules Lupeni: 0-2.
CSM Jiul Petroşani a stat.