Fotbal • Liga a IV-a

Fotbal • Liga a IV-a

Timp de citire: 4 minute

Eugen Duma (președintele Inter Petrila) acuză:
„Rezultatul partidei cu CS Hunedoara a fost clar influențat de decizia centralului”

Eugen Duma, președintele clubului Inter Petrila, a vorbit despre meciul de fotbal pierdut de petrileni în compania echipei CS Hunedoara cu scorul de 2-0. Oficialul petrilean a spus fără perdea despre lucrurile petrecute la acel meci. 

Reporter: Vă așteptați ca actualul lider să fie Victoria Călan?
Eugen Duma: Apreciez munca celor de la Victoria Călan, dar consider că este doar un lider de conjunctură, având în vedere faptul că rezultatele imprevizibile au dus la acest lucru.
Reporter: Ce ați reproșa echipei în meciul cu CS Hunedoara?
Eugen Duma: Nu pot să-i reproșez echipei absolut nimic, mai ales după jocul prestat în prima repriză, un joc bun, solid. Din păcate, totul s-a rupt în cea de-a doua repriză, când brigada de arbitraj, în loc să aprecieze corect fazele de joc, a făcut câteva greșeli majore, totul culminând cu acordarea unei lovituri de pedeapsă imaginară pe care doar arbitrii au văzut-o.
Reporter: În opinia dumneavoastră, arbitrii au viciat rezultatul. Ce alte erori au mai fost?
Eugen Duma: Rezultatul a fost clar influențat de decizia centralului, care din momentul acela a fost subiectiv și a arbitrat de așa manieră, încât a iritat echipa și suporterii. Dovadă stă numărul de cartonașe galbene pe care le-a acordat judecând aceleași faze de joc cu măsură diferită. Cred că un rezultat de egalitate ar fi fost un scor care ar fi reflectat realitatea din teren.
Reporter: Este echipa în scădere de formă, sau doar este doar un accident?
Eugen Duma: Nu pot eu aprecia asta, responsabilitatea jocului îi revine conducerii tehnice. Doar cei de acolo sunt în măsură să aprecieze dacă este sau nu echipa într-o scădere de formă, și nu în ultimul rând responsabilitatea fiecărui jucător de a face totul pentru câștigarea jocurilor care urmează. Locul I se joacă până la final. Vor mai exista rezultate imprevizibile la toate echipele, dar eu sper ca meciurile să fie jucate sportiv fără alte influențe. Cred în echipa mea, pe care o încurajez în continuare și o susțin pentru îndeplinirea obiectivului.

Un președinte de club
Călare, în costum popular

În cadrul Zilelor Orașului Petrila, cei mai faini oameni din Petrila, păstrători ai tradițiilor momârlănești, nu s-au sfiit să iasă pe stradă și să poarte cu mândrie straiul strămoșesc.

Așa a făcut și președintele lui Inter Petrila, Eugen Duma, care, călare pe un armăsar pur sânge și îmbrăcat în costumul tradițional al zonei, a defilat cu mândrie și încredere.
„E de datoria noastră, a oamenilor din orașul Petrila, să ducem mai departe tradițiile și obiceiurile străvechi, să promovăm frumosul port popular specific estului Văii. Niciodată să nu ne uităm originea, să ne mândrim cu ea și să-i învățăm și pe copiii și nepoții noștri să iubească pământul unde s-au născut și au crescut. La mulți ani, Petrila!”, a declarat Eugen Duma.

Victoria Călan – liderul surpriză
Etapa de săptămâna trecută a adus schimbări majore în clasamentul Ligii a IV-a la fotbal. 
Înfrângerea echipelor Inter Petrila și Hercules Lupeni a debusolat prima parte a clasamentului. Inter a fost detronată de surpriza Victoria Călan, care a trecut pe primul loc, urmată de CS Hunedoara și Inter Petrila.
Hercules Lupeni a căzut pe locul 8 în clasament, după înfrângerea suferită pe teren propriu în faţa incomodei Gloria Geoagiu.
Universitatea Petroșani a mai înregistrat o înfrângere, la Aurul Certej, unde a pierdut cu scorul de 2-0.
CSM Jiul Petroșani a pierdut la mare luptă partida disputată pe teren propriu cu Dacia Orăștie. Jiuliștii au pierdut cu 3-2 și au doar o victorie în actualul sezon.

CSM Jiul Petroşani – CSM Dacia Orăştie 2010: 2-3 (1-2)
CSM Jiul Petroşani: Andrei Gyurka – Alexandru Muraru, Codruț Turdean, Flavius Ghiur, Andrei Şerban (căp.), Dumitru Tuţă, Nicu Alexandru, Răzvan Petrici, Dacian Vizitiu, Cătălin Pop, Gabriel Rujoi (Bogdan Irimia – min. 58). Antrenor: Cornel Irina.
Goluri: Dumitru Tuţă (min. 30) și Cătălin Pop (min. 85).
CSM Dacia Orăştie 2010: Andrei Pintescu (căp.) (Emil Dumitrescu – min. 82) – Marian Băeşu, Victor Sav, Raul Noja (Paul Ghemeş – min. 89), Marius Lupşa, Ioan Mercurean, Iulian Ioniţă, Ciprian Duică (Alin Pop – min. 64), Claudiu Vaşarhelean, Marius Damiea, Ovidiu Blaga. Antrenor: Cosmin Firu.
Goluri: Raul Noja (min. 8) și Claudiu Vaşarhelean (min. 13 și min 56).
Arbitri: Daniel Roman (Deva) – Roland Kelemen (Cristur), Andrei Buda (Hunedoara).
Observator: Cristian Florescu (Petroşani).

AS Aurul Certej – AS Universitatea Petroşani: 2-0 (0-0)
AS Aurul Certej: Petre Cibotaru (căp.) – Bogdan Ciobanu, Andrei Prodaniuc (Marc Tudor – min. 69), Florin Cibian, Doinel Părău, Paul Isac (Cosmin Stanca – min. 80), Alexandru Bozeşan, Remus Stoica (Marius Cozmoiu – min. 87), Vasile Vişan, Emil Goronea, Ovidiu Tescu (Sebastian Borca – min. 76). Antrenor: Nicolae Halga.
Goluri: Robert Stoica (min. 47 și min. 63).
AS Universitatea Petroşani: Bogdan Deliu – Robert Belciu (Marius Grigoraş – min. 58), Claudiu Rus, Paul Ceru, Vlad Tuza (Viorel Mihăilescu – min. 76), Claudiu Matraş, Vlăduț Tocănel, Cosmin Horobeţ, Radu Bostan (Nicu Onică – min. 46), Mihai Culcer, Sandu Pînzaru. Antrenor: Viorel Mihăilescu.
Arbitri: Pertru Voica (Deva) – Daniel Branea (Deva) și Alexandru Avram (Deva).
Observator: Mihai Nacu (Ghelari).

Rezultate: ACS Hercules Lupeni – Gloria Proinstal Geoagiu: 0-1; Mihai Viteazu Vulcan – ACS Şoimul Băiţa: 0-0; CS Inter Petrila – CS Hunedoara: 0-2; ACS Minerul Uricani – CSA Aurul Brad: 1-4; AS Aurul Certej – Universitatea Petroşani: 2-0; CSM Jiul Petroşani – CSM Dacia Orăştie: 2-3; ACS Victoria Călan – CNS Cetate 2 Deva: 2-0; CSO Retezatul Haţeg a stat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii