Acasă Sport Final de telenovelă! / Honciu şi Ispas de la Chindia la Petroșani

Final de telenovelă! / Honciu şi Ispas de la Chindia la Petroșani

Telenovela Honciu-Ispas s-a încheiat! Cei doi jucători trecuţi pe linie moartă de Chindia Târgovişte, după ce nu au acceptat condiţiile clubului de prelungire a contractului intrat în ultimele şase luni şi au semnat cu rivala la promovare Dunărea Călăraşi, au fost, totuşi, lăsaţi să plece.

Până la vară
Nu vor ajunge însă la Călăraşi, acolo unde erau doriţi, ci în Liga a III-a, la ACS Şirineasa, echipă care este lider detaşat în Seria a 4-a, şi care e principala favorită la promovare. Trecerea de la a treia clasată din Liga 2 la fie şi ea liderul uneia dintre seriile Ligii 3 e un pas înapoi atât pentru Georgian Honciu, cât şi pentru Denis Ispas, doi jucători importanţi din eşalonul secund, titulari incontestabili la Chindia. Lucrul bun, însă, este că vor juca şi nu vor sta pe bară până la vară, atunci când le începe contractul cu Dunărea Călăraşi. Mijlocaşul Georgian Honciu (28 de ani) şi fundaşul Denis Ispas (24 de ani) au semnat cu ACS Şirineasa, şi care de la vară, odată cu promovarea în Liga 2, vrea să-şi schimbe numele în Jiul. Cei doi au ajuns la Petroşani.

7.000 de euro
Preşedintele Chindiei, Marcel Ghergu, a considerat bătaie de joc oferta de 10.000 de euro făcută de Dunărea Călăraşi pentru a-i lăsa pe cei doi jucători încă din această iarnă la echipa lui Dan Alexa. După ce au semnat cu Dunărea Honciu şi Ispas au intrat în conflict cu conducerea formaţiei târgoviştene. Au fost excluşi din lot şi s-au pregătit separat până să ajungă la Petroşani.
„Anamaria Prodan ne-a transmis că oferă 10.000 de euro pentru ambii jucători, Honciu şi Ispas, cu trecere imediată la Călăraşi. Am considerat oferta o batjocură. Oricum, era exclus să le dăm drumul la Dunărea, contracandidata noastră la promovare. Nici pentru 100.000 de euro nu ar fi plecat acum. Pentru Ispas, ca să ştie toată lumea, a existat o variantă din Liga 1, de la Juventus Bucureşti, care ar fi dat 30.000 de lei dacă ar fi rămas în Liga 1, cu fundaşul de la noi în teren. Adică vreo 7.000 de euro pentru un jucător precum Ispas… Le vom onora contractele până la capăt, dar nu vor mai face parte din lot”, spunea Marcel Ghergu după izbucnirea scandalului. Interesant este faptul că Marcel Ghergu şi-a dat acum acceptul ca jucătorii să plece la ACS Şirineasa, nu pe 10.000 de euro cât dădea Dunărea, ci doar pe 7.000 de euro. Pentru amândoi. O sumă pe care o considera infimă doar pentru Ispas, atunci când Juventus i-a făcut propunerea să-l lase la ea.
Pentru a fi lăsaţi să plece la ACS Şirineasa, Honciu şi Ispas au fost nevoiţi să renunţe şi la salariile restante pe care le mai aveau de primit de la Chindia. „Le-am făcut o ofertă celor doi, iar ei au aşteptat două săptămâni. Au aşteptat oferta Chindiei. Cei de la Chindia trebuie să-şi asume faptul că au pierdut cei mai buni jucători ai lor. Honciu şi Ispas au aşteptat oferta de la Chindia pentru prelungirea contractele. Oferta a venit, dar a fost prea mică. Cred că cei doi ar trebui să fie respectaţi mai mult. Sunt doi dintre cei mai buni jucători ai Ligii a 2-a. Pentru faptul că am reuşit să-i luăm din vară nu poate decât să ne bucure”, a comentat şi Dan Alexa, antrenorul Dunării, pe tema subiectului Honciu-Ispas.

Georgian Honciu
a evoluat în acest sezon în 17 meciuri, în 16 ca titular, dintr-un total de 21. A înscris 9 goluri, fiind golgheterul echipei, alături de Cristian Cherchez. Sezonul trecut, Honciu a jucat în 31 de jocuri şi a înscris 13 goluri, fiind printre cei mai buni fotbalişti ai Chindiei. În cariera sa a mai evoluat pentru Fortuna Poiana Câmpina şi CS Mioveni.

Denis Ispas
a jucat pentru Chindia, în acest campionat, în 19 meciuri, dintre care în 17 ca titular, şi nu a înscris niciun gol în acest sezon. Fundaşul târgoviştean a evoluat în cariera sa doar pentru Chindia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.