Ioan Jucan zis „codașul”
„Dacă străbați secțiile largi și luminoase ale uzinelor <<Janos Herbak>>, îți crește inima de bucurie văzând câr de voioși lucrează muncitorii. Au în față sarcini mărețe, au planul pe anul 1953 care hotărăște realizarea Cincinalului în patru ani, această lozincă o găsești pe buzele tuturor muncitorilor.
Sunt acolo la <<Janos Herbak>> pe lângă muncitori vârstnici, mulți tineri. Ei cresc astăzi altfel decât creșteau odinioară tinerii. Într-un an ei cresc cât se creștea înainte în patru ani. […]
Un proverb din bătrâni spune însă: <<Nu există pădure fără uscături>>. Și proverbul se potrivește unora dintre tineri, și mai ales lui Ioan Jucan de la secția de bocanci. Și el a absolvit școala profesională. Și cu el a cheltuit Statul o mulțime de bani ca să învețe. Și cu el au stat profesorii și inginerii să-l învețe meseria. Și în el și-a pus poporul nădejdea că va lupta pentru a da cât mai multă încălțăminte oamenilor muncii. În ceea ce a primit Ioan Jucan nu se deosebește cu nimic de ceilalți. Deosebirea este numai în ceea ce dă el uzinei, Patriei.
Ce dă Ioan Jucan? Absențe și chiulăngeală. Cum lucrează Ioan Jucan? De mântuială. Din 8 ore, el își pierde 4-5 ore umblând de colo până colo. Cum își ajută Ioan Jucan pe tovarășii săi de muncă? Nu îi ajută, ci mai mult îi încurcă. În secție se lucrează la bandă rulantă. Dacă unul din muncitori nu își face lucrul la timp și bine, suferă întreaga echipă. Așa face și Ioan Jucan. Din cauza lipsei lui de disciplină, muncitorii vârstnici care au familii de întreținut și care luptă să producă cât mai mult, pentru ca să aibă o viață tot mai îndestulată, sunt împiedicați de a depăși normele, de a da lucru de bună calitate. Absențele lui Ioan Jucan frânează îndeplinirea planului secției. În acest fel el păgubește economia țării și ridicarea nivelului de trai al poporului.
Iată cum răsplătește Ioan Jucam grija pe care Statul i-o poartă, învățându-l meseria și dându-i posibilitatea de a-și făuri un viitor fericit.
De aceea nimeni nu-l stimează, nimeni nu-l respectă, nimeni nu-l salută cu bucurie. Ca Ioan Jucan mai sunt câțiva acolo în uzină: este Maria Trâncă, cea care dă rebuturi și e nedisciplinată; este Mircea Așchilean care dă produse de proastă calitate. În jurul lor cresc stahanoviștii și fruntașii, dar ei rămân pe loc, rămân în urmă, fac pe plac dușmanului de clasă.
Bine ar face Ioan Jucan și semenii săi chiulangii, dacă s-ar uita cu atenție pe firma de pe poarta uzinei. Acolo este un nume: Janos Herbak. Un nume glorios al unui om care a luptat și a murit pentru fericirea poporului, pentru eliberarea clasei muncitoare, pentru ca el Ioan Jucan să nu fie niciodată exploatat, pentru ca toți tinerii patriei să aibă un viitor luminos. Să se gândească bine Ioan Jucan și alți codași ca el, că este o fericire să trăiești în patria liberă, să poți lupta liber, din toată inima pentru fericirea și bunăstarea ta și a tuturor celor ce muncesc. Fără îndoială că Ioan Jucan va înțelege și se va schimba. Și atunci din secția sa vor ieși bocanci mai mulți și de mai bună calitate. Iar oamenii muncii care vor purta acești bocanci nu-l vor înjura în gând pe Ioan Jucan, ci îi vor mulțumi”.
La nuntă între chiaburi
„Tov. Varga Moise, secretarul comitetului executiv al sfatului popular din comuna Crăiești, raionul Sărmaș, privea plictisit prin fereastra de la birou.
Tocmai atunci pică la sfat, împrăștiind plictiseala secretarului, agentul fiscal Gurea Grigore. După cum arăta bine dispus, secretarul crezu la început că agentul a făcut azi treabă bună pe unde a umblat, reușind să obțină realizări în strângerea impozitului.
- Tovarășe secretar, mâine sunt naș la o nuntă mare, la care vreau să vii și dumneata. Au să vină toți de la sfat, chiar și tov. Președinte. O să facem una cum nu s-a mai pomenit.
Invitația era cum nu se poate mai binevenită pentru secretar care și așa nu avea chef de lucru. Repede dădu uitării rămânerea în urmă la însămânțări și colectări a comunei, adunarea populară ce trebuia să aibă loc în acea zi, lozincile ce se angajează personal să le facă și primi bucuros invitația.
A doua zi, duminică, la adunarea populară, președintele a bâiguit în fugă câteva cuvinte țăranilor muncitori adunați și lăsând singur delegatul raionului trimis în comună, a întins-o repede după ceilalți care o luaseră înaintea lui de cu dimineață, spre Milășel unde se ținea nunta.
Aici în Milășel la chiaburul Ungurean Pavel, președintele îi găsi pe toți la masa pusă. Chiaburul și nașul său, agentul încasator Gurea Grigore, azi mai activ ca niciodată, făceau primirile. Și chiaburul a avut el grijă să pregătească totul pentru ca <<autoritățile>> să nu plece nemulțumite de la el, că de <<nu se știe când o să aibă nevoie de ei și e bine să ai pe cineva să te sprijine>>.
Era bucuros și zelos chiaburul mai ales pentru ilustrul său naș, căruia trebuia să-i dea peste 11.000 lei datorie către stat. Dar acum l-a băgat în familie pe el și…nici vorbă n-o să mai fie despre asemenea griji.
Chiaburul Ungurean Pavel nu a uitat nici pe ceilalți semeni ai lui să-i cheme la ospăț și astfel au venit nu mai puțin de 7 familii de chiaburi. Și aceasta nu întâmplător, căci chiaburii aveau nevoie să strângă legăturile <<de prietenie>> cu autoritățile locale.
Sforăria chiaburului s-a prins de minune și onorabilele <<personalități>>, cinstite cu loc de frunte, la masa nuntașilor, împreună cu ceilalți <<gospodari de vază a satului>>, au prins să se înfrupte vârtos din bunătățile oferite de chiaburi, să-și dea drumul veseliei. De gât cu chiaburii au petrecut până a doua zi acești gură-cască de la sfatul popular în frunte cu președintele Damian Traian și secretarul sfatului Varga Moise.
Față de cei care se lasă duși de nas de manevrele dușmănoase ale chiaburilor, uitând sarcinile care le-au fost încredințate, va trebui ca organele raionale de stat să ia măsurile cuvenite. Agentului încasator Gurea Grigore, care și-a găsit deja o meserie, aceea de a fi <<naș la chiaburit>> va trebui să i se creeze condiții să și-o exercite nestingherit, fiind eliberat de cealaltă muncă unde și așa nu făcea decât să încurce lucrurile”.
Felix Ostrovschi
Vasile Bălaș și Andrei Bart, Ioan Jucan zis codașul..., în „Făclia”, Anul VIII, nr.1947, Cluj, 9 ianuarie 1953.
V. Moisescu, La nuntă între chiaburi…, în „Făclia”, Anul IX, nr.2524, Cluj, 21 noiembrie 1954.
