Ieri, 13 ianuarie, o femeie a trecut prin spaima vieții, după ce a derapat cu mașina în care se afla și fetița ei de 4 ani. În jurul orei 12:50, femeia de 32 de ani, din comuna Rîu de Mori, conducea un autoturism pe DJ 686, în afara localităţii Suseni, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, a derapat şi a intrat în şanţul din partea stângă a direcţiei de deplasare. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto, precum şi a fetiței de 4 ani.
Tot ieri, în jurul orei 17:50, un bărbat de 61 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe strada Carpați, la trecerea pentru pietoni de la intersecția cu bulevardul Dacia, nu a acordat prioritate de trecere şi a acroşat o femeie de 73 de ani, care se angajase în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a femeii.
În ambele cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.