Anul acesta echipa de fotbal Inter Petrila împlinește 99 de ani de existență. Eugen Duma, președintele clubului, spune că anul acesta este exclus o sărbătorire cu fast.
„Probabil că vom face o mică festivitate de premiere, în care vom înmâna diplome de merit celor mai valoroși jucători care au fost la această echipă, dar asta funcție de cum va evolua situația. Dar la anul, cu siguranță, vom sărbători 100 de ani. Sunt optimist și cred că va fi bine”, a spus oficialul.
Cât privește jucarea campionatului, Duma a mai adăugat.
„Important este să se stabilească echipa care ne va reprezenta la baraj, dar sincer să fiu disputarea meciurilor fără spectatori nu ar avea niciun farmec. Iar la noi, la Lonea, chiar vine lume la fotbal. Sincer nu cred că avem șanse să se mai joace Play Off și Play aut, la cum evoluează lucrurile. Să nu mai vorbesc că banii direcționați spre sport au mers spre criza Covid. Va fi greu”, a conchis Eugen Duma.