Acasă La zi Emil Părău despre Via Valea Jiului și alte atracții turistice

Emil Părău despre Via Valea Jiului și alte atracții turistice

Valea Jiului se pregătește să devină o destinație turistică complet nouă, nu doar iarna, ci și pe parcursul întregului an. Există un proiect ambițios care va lega principalele creste montane prin trasee spectaculoase, deschizând zona turiștilor pasionați de natură, drumeții și ciclism montan.

Valea Jiului, cu peisajele sale impresionante și relieful sălbatic, a fost întotdeauna apreciată de turiști, chiar dacă localnicii s-au obișnuit cu aceste frumuseți. Acum, acestea vor fi valorificate la maximum printr-un proiect numit „Via Valea Jiului”, care va crea o rețea de trasee montane, atât pentru drumeți, cât și pentru cicliști. Proiectul este un efort comun al 24 de asociații și firme din turism, care s-au unit pentru a transforma Valea Jiului într-o destinație atractivă tot timpul anului. Traseele vor porni din Defileul Jiului și vor traversa principalele lanțuri muntoase din zonă, incluzând Vulcan, Oslea, Retezat, Șureanu și Parâng.

„Avem niște proiecte frumoase, am făcut în cadrul OMD-ului și un cluster de turism,  la care sunt deja 24 de asociații, firme de turism de aici, din Valea Jiului,  și lista este deschisă, pot să vină și alții. Împreună deja am făcut câteva proiecte, unul dintre cele mai frumoase proiecte, zic eu, care și arată unitatea celor din Valea Jiului și celor care investesc în turism, este Via Valea Jiului, adică un traseu pe culmile munților din jurul Văii Jiului, atât pedestru, pentru cei care le place turismul, să umble pe munte,  dar cât și pentru cei cu bicicletele. Va fi, zic eu, un lucru deosebit, este o investiție mare, dar cu mulți voluntari sperăm să obținem niște costuri mult mai mici. Considerăm, în afară de acest traseu care va pleca de la Gambrinus spre toți munții Vulcanului, ajungem la Oslea, trecem în partea aia, spre Retezat, Oslea, adică Soarbele, Stănuleț, Iorgovanul, Albele, acum spun pentru cei care cunosc un pic,  deja suntem în Retezat, da?  Valea Mării, venim Oboroca, coborâm în Dealul Babii, Bănița, de la Bănița trecem în partea cealaltă, pe Jigorul, Jigoreasa, pe la castrele romane,  puțin știu și din Valea Jiului, că noi avem foarte multe castre romane aici și care nu sunt puse deloc în evidență,  ajungem în Auşelu, intrăm în partea Şurianului, vorbim de Vârful Pătru, Poiana Muierii,  Scovarda, Capra,  și coborâm pe Cibanu, Parâng,  și după aceea pe Sașa, din nou în partea cealaltă.  Eu zic că va fi un lucru deosebit. Și, pe lângă acestea, mai sunt peste 80 de trasee,  majoritatea existente, dar din păcate vă dau numai exemplu spre Petroșani,  zona Şurianului de 40 de ani, nimeni n-a mai dat o vopsea pe acolo,  trasee unice, frumoase, pe care vrem să le punem în valoare  și bineînțeles avem în proiect să face și niște trasee tematice. Ne-am gândit inclusiv și la turismul industrial,  adică să punem în valoare și ce am avut noi aici, în Valea Jiului. Adică nu putem să ștergem după sute de ani  cu buretele mineritul de aici. Din contră, trebuie să punem în evidență, să arătăm cum să lucră într-o mină clădirile de aici, că avem și clădiri frumoase, dar lângă care trecem cu indiferență și nu știm ce s-a întâmplat acolo, să facem și un fel de turism urban.  Ne-am gândit inclusiv la o școală de ghizi. Avem mulți ghizi profesioniști aici în Valea Jiului,  dar încă mai este nevoie. Sperăm noi, bineînțeles în câțiva ani, vara vom avea mai mulți turiști decât iarna aici în Valea Jiului”, a declarat Emil Părău.

Strategia generală urmează să fie inclusă în planul de management al regiunii și transmisă ministerului de resort, în vederea atragerii de fonduri dedicate dezvoltării turistice. Prin această inițiativă, Valea Jiului își propune să devină o destinație unică, combinând tradiția cu natura și turismul sustenabil, într-un proiect care va pune în lumină frumusețea și potențialul întregii regiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.