Când factura de la apă se apropie de suta de lei pe lună, sau dacă ea se învârte în jurul a câteva zeci de lei, aceasta necesită un efort destul de mare pentru achitarea unui serviciu absolut necesar unei gospodării.
Consumatorilor de rând nu le pasă de investiţiile de modernizare, de obligaţiile pe care le au companiile de distribuţie prin contractele semnate pentru investiţii, de obligaţiile pe care primăriile şi le-au asumat în cadrul ADI. Lor le pasă cât trebuie să cheltuiască lunar pentru a trăi decent, iar apa este un lucru indispensabil care nu poate deveni prea scump pentru a ţi-l permite. Sunt sute de persoane care se plâng autorităţilor locale, companiilor de apă, parlamentarilor din teritoriu, referitor la preţul mare al apei.
Cea mai la îndemână soluţie pentru ieftinirea apei, fără a afecta companiile de la nivel local, este eliminarea TVA la apă. Deputatul Carmen Hărău s-a adresat Ministerului Finanţelor Publice întrebând dacă acest tip de rectificare ar putea fi aplicată pentru a oferi consumatorilor un preţ mai bun.
Din păcate, parlamentarii noştri, primarii, directorii companiilor de apă vor trebui să găsească alte soluţii pentru ieftinirea apei, pentru că eliminarea TVA-ului nu este o soluţie. Eliminarea acestei taxe ar însemna instituirea unei scutiri de TVA pentru furnizarea apei. În domeniul TVA, legislaţia românească este armonizată cu prevederile Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun de TVA. Ţara noastră, prin tratatul de aderare şi-a asumat acquis-ul comunitar, astfel încât, la nivel naţional nu pot fi acordate alte scutiri decât cele prevăzute în legislaţia europeană. Furnizarea apei nu se regăseşte în categoria operaţiunilor scutite, potrivit Directivei, TVA. Ea ar putea fi adoptată, dar ar putea atrage după ea declanşarea procedurii de infrigement.
Directiva permite însă aplicarea unei cote reduse de TVA pentru furnizarea apei. În funcţie de evoluţie veniturilor şi cheltuielile bugetare, dar şi după analizarea efectelor generate de reducerea TVA adoptată până în prezent, pe viitor guvernul are în vedere posibilitatea extinderii cotei reduse de TVA de 9 la sută şi pentru furnizarea apei.
Sonia LIBERESCU