Elevi din toată țara, de 12, 14 și 16 ani, vin la Hunedoara pentru o competiție în natură. Vor fi două zile pline de concurs. Aici se va desfășura Campionatul Național al Elevilor – Orientare în alergare – în perioada 24-26 iulie 2015 . Vineri, 24 iulie, de la ora 17.30 are loc deschiderea centrului de concurs la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu”. Sâmbătă, 25 iulie, la ora 10.00 se dă startul pentru etapa de medie distanță „Dealul Cărpiniș”. Duminică, 26 iulie, la ora 10.00 , se dă startul pentru etapa de parc-oraș , la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu”. La ora 12.30 are loc premierea câștigătorilor în Parcul Tineretului.
Organizatori evenimentului sunt Ministerul Educației și Cercetării Științifice,Federația Română de Orientare, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Palatul Național al Copiilor, Palatal Copiilor Deva, Asociația Județeană „Sportul pentru toți”, Clubul Sportiv Orienteering Masters.