E ger de crapă pietrele! / Cărbunele asigură 16% din consumul național

E ger de crapă pietrele! / Cărbunele asigură 16% din consumul național

Timp de citire: un minut

E ger de crapă pietrele. În condiții meteo nefavorabile producerii energiei hidro, foto sau eolian, cărbunele intervine pentru a asigura consumul național. 16% din consum era acoperit luni la prânz din arderea cărbunelui. Termocentrala Paroșeni produce și ea energie, după o perioadă lungă în care a hibernat.

România se bazează pe cărbune în aceste zile cu temperaturi minime de până la minus 20 de grade Celsius. Luni la prânz, cărbunele asigura peste 16% din consumul național de energie electrică, termocentralele livrând în jurul a 1100 de MW/h.

Ponderea cărbunelui în SEN crește de fiecare dată când sunt condiții meteo nefavorabile, caniculă și secetă prelungită sau ger. Se produce energie și la Paroșeni, asta după ce termocentrala a fost oprită vreme îndelungată.

La Paroșeni sunt stocuri de cărbune, care s-au adunat din… toamnă, pentru că din octombrie și până în ianuarie, termocentrala a stat, urmare a lucrărilor ce s-au efectuat  pentru supraînălțarea depozitului de zgură și cenușă de la Căprișoara. În orice defecțiune se ascunde și un bine: dacă nu reparațiile nu durau un trimestru, nu se atrângea atâta cărbune. Căci la cât de puțin cărbune mai dă zilnic CEVJ, directorii și liderii de sindicat ar trebui să dea înapoi din salariile lor babane, întărite la mulți dintre ei de pensii…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii