După două amicale, Concluzii corviniste

După două amicale, Concluzii corviniste

Timp de citire: 2 minute

Antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, a tras concluziile celui de-al doilea test al verii, 0-2 cu NK Celje – campioana Sloveniei.

„Am intrat mai greu în meci, e o anumită stare de încărcătură. În plus, ei se află într-o altă perioadă a pregătirii și s-a simțit acest lucru. Au fost mai proaspeți, mai decisivi în fața porții. Chiar și așa, am avut situațiile noastre, la 1-0 înaintea golului doi al lor, am avut o contră pe care puteam egala, în schimb la faza imediat următoare au făcut ei 2-0. Sincer, au fost unele situații pe care cred că, dacă am fi jucat puțin mai târziu în perioada de pregătire, le-am fi abordat altfel. Acesta e momentul în care ne aflăm, dar nu sunt neapărat nemulțumit. E o perioadă cu două antrenamente pe zi, există o anumită încărcătură, dar am încredere că la primul meci oficial vom arăta așa cum îmi doresc. Ne-am dorit să avem parte de adversari puternici și asta am primit! Sincer, până acum, e un cantonament foarte bun din toate punctele de vedere. Sunt condiții foarte bune, adversari pe măsură, cu un alt stil de joc, mai rapid, agresiv pe alocuri… chiar vorbeam că am avut parte și de arbitraje bune, s-a lăsat jocul mai deschis, cam cum se joacă în Occident. E un altfel de ritm, altă intensitate, altfel de contacte, de dueluri… Cred că dacă nu alegeam astfel de adversari ne-am fi păcălit singuri! Așa, cred că vom ști unde ne vom situa înainte de meciurile oficiale. Am folosit un prim unsprezece diferit de primul joc. Primele schimbări le-am și făcut dincolo de minutul 60, am rulat cam tot lotul avut la dispoziție, cu excepția lui Cărăruș, care a avut o ușoară contractură și n-am dorit să riscăm. Sunt chiar mulțumim de cum se mișcă toată lumea… implicit și cei nou-veniți, care e adevărat, mai au nevoie de acomodare, dar e clar că aduc un plus echipei noastre. Sunt bucuros că toată lumea e bine din punct de vedere fizic și sper să rămână la fel lucrurile și după ultimul amical din acest cantonament, cel cu Borac Banja Luka (campioana Bosniei), de pe data de 27”, a declarat Maxim.

Echipa hunedoreană va avea primul meci oficial pe data de 4 iulie în Supercupa României, cu FCSB.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii