După ce va fi ales primar, Cristian Resmeriţă va vota la 7...

După ce va fi ales primar, Cristian Resmeriţă va vota la 7 iunie proiectul legislativ aşteptat cu sufletul la gură de toată suflarea minerească

Timp de citire: un minut

Este de notorietate faptul că Cristian Resmeriţă este un om de cuvânt, fapt recunoscut până şi de adversarii săi politici. În urmă cu o săptămână, deputatul Cristian Resmeriţă anunţa opinia publică, în special oamenii din sistemul minier, că Proiectul de lege privind modificarea stagiului de cotizare de la 30 de ani la 20 de ani se va afla la 7 iunie pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, forul decizional în acest caz.

Ei bine, iată că Cristian Resmeriţă se ţine de cuvânt, proiectul se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor din 7-8 iunie.

Mai exact, Propunerea legislativă 614/ 2015 pentru modificarea art.56 şi art.57 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, propunerea legislativă care are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 263/2010, în sensul modificării stagiului complet de cotizare pentru persoanele care au realizat stagii de muncă în condiţii de muncă speciale şi a celor care au desfăşurat activitate în zona I şi II de radiaţii de la 30 la 20 de ani, se află pe Ordinea de zi a Camerei Deputaţilor din 7-8 iunie 2016 la Poziţia 14.

cu propunere de adoptare.

Referitor la aceasta Cristian Resmeriţă a declarat: „După alegerile de duminică, în zilele de 7-8 iunie voi fi, cu siguranţă, la Camera Deputaţilor alături de colegii mei. Voi vota aceste modificări atât de importante şi de aşteptate de oamenii Văii Jiului din sistemul minier”.

Sonia LIBERESCU

Ordine de zi 7 – 8 iunie 2016

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii