Până în apropiere de mijlocul lunii octombrie, poliţiştii locali din cadrul Primăriei oraşului Petrila au emis peste 600 de sancţiuni, cumulul valorii acestora fiind undeva de aproximativ 20.000 lei. Acest fapt ne-a fost anunţat de către reprezentanţii poliţiei locale. Faţă de perioada identică a anului anterior numărul este relativ în creştere.
Sancţiuni în creştere uşoară
Totuşi, poliţiştii susţin că la Petrila s-au diminuat cu aproape 40% cazurile de infracţiuni legate de distrugeri de mobilier stradal, flori şi pomi, lucru îmbucurător pentru administraţie şi bugetul local. În schimb, a crescut numărul scandalurilor casnice şi între vecini sau cei din comunitate, în anumite cartiere unde mereu au fost probleme, îndeosebi în Cartierul 8 Martie, zona blocurilor sociale. La fel, în creştere sunt şi cazurile „nesimţirii”, cum le-am putea numi, crescând numărul de sancţiuni aplicate la statul cu picioare pe bancă sau aruncatul de coji de seminţe peste tot în locuri publice.
Bilanţul prezentat marţi, 13 octombrie, de către cei din Poliţia Locală Petrila, constituie pentru angajaţii acestei instituţii şi un fel de oglindă a activităţii lor. De aceea îl vom prezenta şi dumneavoastră cititorilor, aşa cum ne-a fost oferit de către poliţistul local Nicolae Dorin: „Consum de băuturi alcoolice în locuri publice – 55 de sancţiuni; pe linia circulaţiei rutiere – 152 de sancţiuni – cele mai frecvente fiind parcările neregulamentare (inclusiv în apropierea trecerilor de pietoni sau în zonele unde staţionarea e interzisă); statul cu picioarele pe bancă – 84 de sancţiuni; provocare de scandal – 83 de sancţiuni pe Legea 61; consum de seminţe – 40 de sancţiuni; animale domestice lăsate pe străzi – 25 de sancţiuni, dintre care una mai gravă, privind furt de pietriş din albia râului; cărţi de identitate expirate – 16 sancţiuni; amenzi pe mediu – 7; comerţ stradal fără acte în regulă şi în zone neautorizate – 6 sancţiuni; refuz de legitimare – 9 sancţiuni; câini adoptaţi şi părăsiţi pe străzi – 7 sancţiuni”.
„Zona gri” în topul scandalurilor
„Cele mai mari amenzi acordate au fost cele pe mediu, unele ajungând şi la 3.000 lei. Problemele cu distrugeri de mobilier stradal sau flori şi pomi s-au mai diminuat în ultimele trimestre, în urma acţiunilor noastre de prevenire sau identificare a respectivilor cetăţeni, sistemul de supraveghere video fiindu-ne şi el de asemenea de un real folos. Totuşi, patrulele noastre au mai avut probleme cu cei care consumă alcool în spaţii publice, în parcuri mai ales, şi cu cei care mănâncă seminţe şi aruncă cojile pe jos ori cu tineri care stau cu picioarele pe bănci, numărul sancţiunilor fiind în creştere la aceste cazuri. Numărul scandalurilor şi al provocărilor de scandal nu este nici el mic. În top este Cartierul 8 Martie, zona gri, cum se spune, adică blocurile 33, 27 şi 26… despre care şi ZVJ a tot scris. Chiar săptămâna trecută au fost acolo două cazuri de scandaluri şi de jigniri provocate de nişte cetăţeni de etnie romă. Din fericire, chiar dacă se ceartă între ei, când apare patrula de poliţie locală se liniştesc urgent. De aceea încercăm de fiecare dată să ajungem cât mai repede din momentul în care suntem anunţaţi că există sămânţă de scandal”, ne-a mai declarat Nicolae Dorin.
Poliţia – atenţie sporită
Una peste alta, activitatea poliţiei locale din Petrila dă semne de dezmorţire în ultimul an, asta şi după ce primarul le-a cerut acestora să fie mai activi pe străzi, în patrule mixte cu poliţia, dar şi după ce sistemul de monitorizare a fost instalat, rezultatele fiind evidente. Rămâne să vedem ce vor aduce lunile care vor urma, cu precădere luna decembrie, de sărbători, o lună grea pentru majoritatea poliţiilor locale dar şi a poliţiei, când multe „păsări călătoare” din aria infracţionalităţii se întorc acasă în Valea Jiului. Şi aici ne referim în mod special la „clasicii” spărgătorii de locuinţe şi hoţii de maşini, sau de furt electronic din atm-uri, „specializaţi”, infractori cu vechi ştate în Occident. Aşa se întâmplă an de an…
Corneliu BRAN