Drama din spatele unei mari campioane

Drama din spatele unei mari campioane

Timp de citire: 2 minute
Rămasă fără tată la o vârstă fragedă, gimnasta Ştefania Stănilă a strălucit pe cele mai înalte culmi, fiind sprijinită de mama ei. Campioană europeană cu echipa României, Ştefania a strâns din dinţi şi i-a îndeplinit tatălui său visul, ajungând o mare campioană. În anul 2011 face pasul la lotul de junioare de la Deva. A intrat în atenţia fanilor gimnasticii artistice în anul 2012, când a devenit vicecampioană europeană la sărituri în concursul rezervat junioarelor.
La vârsta de 6 ani şi 9 luni a luat drumul unei săli de gimnastică îndrumată fiind de tatăl său, care a murit în urmă cu 10 ani, pe când gimnasta era doar un copil.
„Am intrat într-o sală de gimnastică, având-o ca model pe marea campioană Nadia Comăneci. Apoi a început să îmi placă mult de Andreea Răducanu”, povesteşte Ştefania Stănilă. Care are în palmares locul 3 cu echipa la Campionatele Europene de juniori, locul 2 la sărituri, locul 1 cu echipa la Campionatul European de la  Sofia, locul 4 la Campionatul Mondial din China şi mai multe medalii internaţionale şi naţionale. Pentru toate acestea, oraşul său natal, Aninoasa, a răsplătit-o cu un titlul de cetăţean de onoare. Acum, Ştefania are 18 ani, este proaspăt absolventă de liceu şi, mai nou, studentă la Facultatea de Kinetoterapie din Cluj, dar şi cursantă la Bucureşti la şcoala de antrenori.
Are planuri mari, aşa cum a avut şi ca gim­nas­tă. Şi asta pentru că omul de lângă ea, mama, i-a rămas mereu aproape. „Mereu m-a sprijinit mama mea, pe care o iubesc foarte mult şi căreia îi mulţumesc că a fost mereu alături de mine. Ea a ţinut locul şi tatălui meu care nu a putut fi lângă mine. Dar eu ştiu că de acolo din cer a fost mereu alături de mine”, este declaraţia emoţionantă a unei gimnaste ce a pornit de jos şi a ajuns departe.
Despre antrenamentele de la Deva, Ştefania spune: „Antrenamentele erau frumoase. Cu bune şi cu rele, ca în orice sport. Existau şi zile mai proaste, când nu îţi ieşea un element şi ieşeai supărată din sala. De renunţat, cred că am vrut să renunţ de vreo trei ori. Din diferite motive. Acum sunt în vacanţă şi mă voi gândi serios dacă voi mai continua sau nu cu gimnastica”, a  declarat campioana Europei. În anul 2014, Ştefania Stănilă a fost cea mai tânără concurentă a Campionatului Mondial de Gimnastică Artistică. Sportiva din Vale a obţinut locul IV cu echipa la Campionatul Mondial Nanning, China (3-12 octom­brie); a fost campioană europeană cu echipa la Campionatul European de Sofia, Bulgaria, 12-18 mai; medaliată cu aur la concursul internaţional de la Avoine (Franţa); campioană naţională cu echipa, vicecampioană naţională la individual compus şi medaliată cu bronz la sol şi sărituri. Un palmares, să recunoaştem, de invidiat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii