Draga mea țară,

Draga mea țară,

Timp de citire: un minut

Ai obosit și tu și eu. În secret îți scriu că mă tem că vor fi departe vremurile când te voi mai ține pe genunchi ori când mă voi plimba cu tine, mirosind amândouă a libertate și a flori de mai. Te simți rău, infectată și trădată. Trădată de un sistem care se dădea prieten cu tine. Puțini sunt cei care ți-au rămas alături să îți ia temperatura, pulsul, să-ți trateze rana. Respiri prin aparate și singura ta speranță este rugăciunea.

Draga mea țară, ai simptome de teamă, panică și deznădejde. Mă rog să trecem împreună peste această nenorocire și promit că de îndată ce ne vom întâlni la ceas de vreme bună o să te strâng la piept precum păpușile din copilăria mea și am să îți cânt la ureche „Dulce Românie” ce dor mi-a fost de tine. Sănătate multă, drag popor!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii