Două tronsoane din A1 Lugoj – Deva şi DN 66 – Defileul...

Două tronsoane din A1 Lugoj – Deva şi DN 66 – Defileul Jiului, gata până la finele anului

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: un minut

Lucrările la tronsoanele 2 și 4, din autostrada Lugoj – Deva, precum și DN 66 – Defileul Jiului ar putea fi finalizate până la sfârşitul anului, spune directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Narcis Neaga. Acesta a declarat, pentru Agerpres, că anul acesta ar putea fi dați în folosință între 80 și 84 de noi kilometri de autostradă, însă a atras atenția că aceste cifre sunt condiționate de evoluția lucrărilor pe șantier și de finalizarea înainte de termen a tronsonului Lugoj – Deva Lotul 2, de 17 kilometri, dar și de inaugurarea Lotului 4 Lugoj – Deva, de 22 de kilometri, unde au existat probleme. „În ceea ce privește lucrările la DN 66 – Defileul Jiului, în 2013, progresul fizic era de numai 4%. Acum, până la Mânăstirea Lainici se va circula impecabil şi până la sfârșitul anului se va putea ajunge până la Petroșani, a mai precizat directorul general al CNADNR, Narcis Neaga.
(sursa: RADOR)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii