Direct de la sursă. Elevii au aflat cum se întoarce curată apa...

Direct de la sursă. Elevii au aflat cum se întoarce curată apa menajeră în natură

Timp de citire: 2 minute

Cum se întoarce apa menajeră, curată în natură au aflat, elevii de clasa VII-a, în cadrul unei vizite la stația de epurare a apei de la Dănuțoni. Operatorul regional de apă colaborează de ani de zile cu instituțiile de învățământ, și periodic organizează astfel de lecții aplicate care au ca scop final, conștientizarea și adoptarea unui comportament civilizat cu mediul în care trăim cu toți.

Au învățat la școală teoria, au văzut un experiment făcut în laborator, iar ieri au venit la stația de epurare, pentru a afla cum apa menajeră din toată Valea Jiului se întoarce curată în natură. Vorbim despre elevii școlii nr. 7 din Petroșani, care de câțiva ani desfășoară proiecte pentru combaterea efectelor climatice. Fiecare acțiune individuală contează, iar de asta s-au convins astăzi încă o dată.

„Este foarte interesant aici. Am văzut ceva experimente făcute deja la școală. Acum am venit să vedem și concret cum ajunge apa din canalizare curată în natură”, a spus un elev participant.

„Noi avem mai multe proiecte desfășurate la școală pe tema protejării mediului și a schimbărilor climatice. Acest proiect este unul internațional intitulat Plânsetul tăcut al schimbărilor climatice. La acesta una dintre teme era legată de modul în care apa murdară devine potabilă. Așa că azi am venit să vedem și practic tot acest procedeu, mai ales că înainte la școală am făcut în laborator câteva experimente, iar elevii au fost de-a dreptul fascinați”, a spus Gabriela Stan, cadru didactic la Școala generală nr. 7 Petroșani.

Acești copii nu sunt străini de circuitul apei in natură, cum ajunge ea la robinet, apoi în canalizare, și în cele din urmă se întoarce în natură curată. În trecut, ei au mai participat la activități similare chiar la stația de tratare a apei de la Jieț.

„Am avut plăcerea să ne întâlnim cu elevii clasei a VII-a. Noi cu acești elevi suntem într-un parteneriat prin care aducem un plus valoare în privința cunoștințelor legate de protecția mediului, de efectele schimbărilor climatice, lucru pe care îl facem în permanență, dar mai special în perioada în care cei de la școală desfășoară Săptămâna altfel sau Săptămâna verde”, a declarat Cristian Ionică, director general Apa Serv Valea Jiului S.A.

Operatorul regional de apă colaborează de ani de zile cu instituțiile de învățământ, și periodic organizează astfel de lecții aplicate, la stații, pentru ca elevii să înțeleagă importanța protejării mediului, a apei. Copiii sunt cel mai bun instrument de promovare a acestor comportamente civilizate cu mediu. După fiecare vizită, ei merg acasă, la școală în cercul de prieteni, povestesc ce lucruri interesante au aflat și automat sunt mesageri destoinici.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii