Acasă La zi Din septembrie, Petroșaniul va avea creșă funcțională

Din septembrie, Petroșaniul va avea creșă funcțională

Municipiul Petroșani va avea, în premieră, prima sa creșă de stat funcțională. După zeci de ani în care acest serviciu a lipsit din sistemul public local, autoritățile anunță că lucrările sunt aproape de final, iar inaugurarea va fi în luna Mai. Investiția de milioane de lei promite condiții moderne pentru 40 de micuți. Însă marea provocare rămâne acum angajarea personalului specializat.

O necesitate de decenii în sistemul de învățământ din toată Valea Jiului este pe cale să fie rezolvată chiar dacă parțial. Prima creșă din municipiu Petroșani este aproape de finalizare, fiind o investiție vitală pentru tinerele familii care până acum nu aveau o soluție publică pentru îngrijirea copiilor sub 3 ani.

„Vă mai dau o veste bună, probabil undeva în luna mai va fi finalizată și creșa, prima creșă, cu 40 de locuri, care va fi funcțională din septembrie. Până acum, Petroșani nu a mai avut creșă. Așadar, și această investiție este un lucru extrem de important”, a spus primarul din Petroșani.

Totodată, în acest timp, reprezentanții Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara trebuie să dea drumul angajărilor, asta dacă vor reuși, având în vedere constrângerile naționale ale Guvernului PSD Bolojan.

„Sigur că memorandumul trebuie să permită angajarea de personal. Vom găsi înțelegere pentru pasul acesta de important”, a spus Robert Humel, inspector școlar pentru romi și arte.

Creșa face parte din Programul Național de construire de creșe, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va avea 40 de locuri pentru antepreșcolari și va avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative, precum și un spațiu de joacă amplu, în aer liber.

Clădirea este prevăzută chiar și cu panouri solare, pentru a asigura un aport de energie. Părinții, nu doar din Petroșani, ci din toată Valea Jiului, care sunt nevoiți să se întoarcă la muncă după ce copilul împlinește 2 ani, și n-au vreun membru al familiei care să se ocupe de cel mic, așteaptă cu sufletul la gură deschiderea creșei.

În Valea Jiului de la revoluție încoace nu a mai existat vreo creșă. Creșa este o facilitate pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 3 ani. La creșă, copiii sunt susținuți în dezvoltarea lor de personal special pregătit, în grupuri mici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.