Între 30 august – 1 septembrie, Asociația „Ecouri Culturale” și Primăria Zăvoi au organizat încă o ediție a Taberei de literatură de la Poiana Mărului, a câta n-a putea să vă spun, pentru că nu știu nici eu. Știu sigur că gazdă bună a fost Pensiunea „Cara”.
Triumvirii
Manifestarea este pusă în operă de câțiva ani de trei scriitori, poeți unul și unul: Firuț Mihuț, Vicu Cojocaru și Nicolae Preda. Într-o lume literară măcinată și decimată de invidii/ orgolii/ mizerii, triumviratul literar care-și exercită puterea câteva zile pe an la Poiana Mărului este un exemplu de normalitate și echilibru. Dar cine mai are azi nevoie de exemple, când mai tot scriitorul român are doar certitudinea propriei sale valori?!
Poeții
Au urcat pe cărări doar de ei știute scriitori din 7 județe (și unul dintr-un „județ” din Serbia). S-au campat în tabără, aproape de lac: Nicu Ciobanu (Republica Serbia), Marian Boboc, Daniel Mariș și Daniel Marian (jud. Hunedoara), Ion Caulea și Călin Dănilă (jud. Suceava), Anda Mihaela Miroiu (jud. Prahova), Armanda Filipine (jud. Galați), Florin Ciocia și Petrică Gavrilă (jud. Ialomița), Camelia Cornea, Nicolae Silade, George Popovici, Nicolae Toma, George Schinteie, Remus Giorgioni (jud. Timiș), Marcu Mihail-Deleanu, Costel Stancu, Radu Cernătescu, Costel Simedrea, Ion Rășinaru, Mihai Chiper, Vicu Cojocaru, Firuț Mihuț, Erwin Josef Țigla, Nicolae Sârbu, Nicolae Marișescu și Nicolae Preda (jud. Caraș-Severin). Dacă am uitat pe cineva, mea culpa…
Seară de seară, și uneori și peste zi, poeții mai înainte amintiți și-au rostit poemele într-un recital-maraton prietenesc.
Menestrelii
Focul taberei, metaforic vorbind, a fost întreținut seară de seară de folkiști cu bună pricepere a textelor poetice cântate.
Didina Curea, Cristian Zaharia și George Popovici (una și aceeași talentată persoană cu poetul care apare și în enumerarea de mai înainte) au electrizat asistența poheticească, care, purtată de corzile chitarelor, i-a însoțit muzical cu vocea pe menestreli, atât cât (nu) s-a priceput fiecare…
În sala de conferințe
Tabără, tabăra…, dar programul trebuie respectat. Triumvirul responsabil cu respectarea programului a fost poetul Nicolae Preda. Ingrată sarcină de a le aminti poeților, firi răzvrătite prin excelență, că urmează programul de… sală, tocmai când aceștia, din frigiderul frate cu poetul, își alimentează licoros voioșia și energia literară pe terasă, la aer curat.
În fiecare zi, vineri și sâmbătă, scriitorii s-au întâlnit în sala de conferințe a Pensiunii „Cara”. Aici s-au lansat cărți, s-au prezentat publicații, s-au dezbătut ad-hoc diverse chestiuni.
Pelerinaje…
Ca unul care am participat de mai multe ori, depun mărturie că în programul taberei de la Poiana Mărului două locuri de pelerinaj sunt tradiționale.
La Mănăstirea cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” scriitorii se reculeg, rugându-se pentru spor și inspirație poetică. În trapeza de vară se răsfață se cu prăjituri coapte cu drag creștinesc de mâini harnice de călugărițe și își ostoiesc setea, provocată de peripețiile bachice nocturne, cu apă de izvor. Aici poeții își rostesc cu o trăire specială poeziile. Așa s-a întâmplat și la această ediție.
Inserez aici poezia „Dimineață”, una dintre cele două poezii pe care am citit-o la trapeză:
miros de pâine coaptă
de flori de tei
dangătul clopotelor
pe masa bețivilor
arde o candelă
Al doilea popas tradițional al poeților pelerini are loc la Fabrica de Bere „Scorilo”. După atmosfera pioasă și sfioasă de la mănăstire, poeții se dezlănțuie într-un torent de cuvinte care mai de care…, de beri albe, blonde, arămii, Un adevărat rai al însetaților. Practic, aici s-a lucrat pe mai multe ateliere. Nu, nu din acelea supravegheate de Marele Arhitect, ci de Dumnezeu poeziei. Căci aici, pe terasa fabricii de bere s-a făcut cu adevărat joncțiunea între divinitate și iambii poeziei.
Cine nu a avut încredere în produsul din sticle și pahare, a putut să-l vadă cu ochii săi la lucru pe berar. Căruia după calitatea berii i se poate spune chiar Marele Berar.
Oficialitățile
Deși baricadați în tabără, aceasta și-a deschis, într-o zi, porțile oficialităților comunei Zăvoi: primarul Doru Cîrdei și viceprimarul Petru Cander. Om cu experiența discursurilor, primarul Cîrdei a spus, printre altele, exact ceea ce voia să audă auditoriul poeticesc: tabăra de literatură va mai continua încă 4 ani de zile. Asta e sigur, căci abia a fost (re-re…) ales dl. Cîrdei.
Finalul
În loc de final, o poezie pe care am scris-o chiar la întoarcerea din tabără (ceea ce înseamnă că tabăra de literatură a generat efecte imediate…):
am coborât de la tabăra de literatură
din poiana mărului pe șosea
este soare frumos și polițiștii
de la rutieră vorbesc în rime
(ieri a fost ziua limbii române…)
și – foarte important – nu amendează
pe nimeni și pulanele lor
sunt azi de ciocolată
și radarele par jucării de turtă
dulce
pe daniel îl doare mâna
cu care trebuie să șofeze
daniel face recensământul
berilor din portbagaj
pe care le plimbă
prin țară pe la diverse
conclavuri literare
în portbagajul lui daniel
oprim la un popas
bem o cafea
fumează o țigară
w.c.-ul este închis
dar soarele strălucește
puternic și încurajator
o zi de vis
în hațeg
centrul miroase
îngrozitor a hamsii și virșli
(desigur toți de sălaș…)
e amiază și nu vezi femei
frumoase pe străzile din oraș
intru într-un local
„la 12 deschide bucătăria”
„da-ți-mi o bere”
„la 12 deschide bucătăria”
beau o bere în alt loc
cu vedere la ziua
mirositoare a hațegului
pe strada bisericilor un frate
face convocarea la o adunare
(nu departe… la călan)
terasa de lângă rotary
e umbroasă
are bere și ciorbă
și la masă stă singură
o femeie frumoasă
sunt bucuros poate fericit hai să zic mulțumit
„marian se simte bine cu/ la”
două femei vorbesc
în gura mare despre angoasă
despre atacuri de panică
pe sub masă
picioarele le sar din fuste
ca niște păstrăvi în râul secat
brusc
dintr-odată mi se face frică
însoțitorii lor stau cu capetele
plecate cu ochii sticloși
muți ca niște pești
pe platourile de adio