DEZVOLTĂM ROMÂNIA – Investim în infrastructură

DEZVOLTĂM ROMÂNIA – Investim în infrastructură

Timp de citire: 2 minute

După guvernarea PSD în care doar s-a promis, dar nu s-a și realizat, infrastructura României este la pământ, iar consecințele le suportăm noi. Drumurile și autostrăzile promise de PSD au rămas doar pe hârtie, asta deși de o infrastructură modernă, performantă, adaptată cerințelor, depinde dezvoltarea economică a țării noastre. Partidul Național Liberal și-a propus să schimbe acest aspect, iar lucrurile au demarat deja chiar din acest an în care ne-am aflat la guvernare. Pentru următorii 4 ani, planurile PNL nu sunt doar îndrăznețe, ci și realizabile, fiind identificate și sursele de finanțare.

 

Pentru România, Guvernarea PSD a însemnat o nedorită stagnare și chiar un regres. Politica PSD bazată pe redistribuire și stimularea consumului a neglijat investițiile. Guvernele Grindeanu, Tudose și Dăncilă au avut cel mai slab ritm de executare al investițiilor publice din ultimul deceniu. Este tabloul guvernărilor social – democrate în care infrastructura României a decăzut.

În acest an de când se află la guvernare, Partidul Național Liberal a schimbat modelul de dezvoltare economică, trecând la unul pe principii solide, sănătoase, de la consum către investiții, prin planul „Reclădim România”. Practic, România a fost singurul stat din Uniunea Europeană care a crescut volumului investițiilor publice în acest an de criză, respectiv 35,4 miliarde lei în 10 luni.

Partidul Național Liberal nu a închis economia, așa cum în mod mincinos au acuzat reprezentanții PSD. Din contră, PNL a reușit să deschisă mari șantiere și a accelerat lucrările de investiții în infrastructură.

Iar proiecțiile pentru guvernarea 2021 – 2024 sunt absolut realizabile și necesare României.

Astfel, în următorii 4 ani, cu Partidul Național Liberal la guvernare, vom realiza peste 970 km de autostrăzi și drumuri expres. Principalele proiecte vizează finalizarea a  43 de km din Autostrada Pitești – Sibiu, proiect tergiversat de PSD. Guvernul Orban a deschis șantierul în timpul stării de urgență și a obținut deja o primă finanțare de la UE de 875,5 milioane euro. Vor mai fi finalizați 320 km din Autostrada A7 Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani, 160 km din Autostrada Transilvania, 100 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului (Sud și Nord), dar și 121 km din drumul expres Craiova – Pitești, proiect demarat și accelerat în ultimele luni.

În plus, vor demara lucrările la Autostrada Nordului, Autostrada Ploiești- Brașov, precum și secțiunile 2, 3 și 4 din Autostrada Sibiu – Pitești.

De asemenea, inclusiv prin Compania Națională de Investiții al cărui statut a fost modificat și completat, 70% dintre drumurile județene și locale vor fi modernizate în următorii 4 ani.

Nu doar infrastructura rutieră este avută în vedere de Partidul Național Liberal, ci și  infrastructura locală, pe care o vom aduce la standarde europene. Astfel, 8 miliarde lei vor fi investiți în extinderea rețelelor de apă și canalizare în 750 de localități, iar un miliard de euro este prevăzut pentru racordarea gospodăriilor la rețeaua de gaze.

Toate aceste politici publice sunt incluse în programul de guvernare al PNL ”Dezvoltăm România”, care reprezintă un complex plan de dezvoltare naţională, foarte bine fundamentat și structurat, în concordanță cu cele mai bune practici internaţionale, adaptate la nevoile româneşti.

 

Împreună DEZVOLTĂM ROMÂNIA!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii