Aşa cum bine ştim, în municipiul Deva se derulează mai multe proiecte de reabilitare. Pe lângă acele proiecte de modernizare a carosabilului sau a mai multor zone de recreere din localitate, există şi un proiect care prevede amenajarea mai multor spaţii verzi. Care, în realitate, numai verzi nu par a fi.
Cei drept, acolo unde se lucrează cu cap, iar rezultatele sunt cele dorite, nu sunt prea multe de comentat. O zonă în care totul pare la locul său este cea de la gară, unde zonele verzi arată aşa cum trebuie. În schimb, în alte zone ale municipiului, precum Bulevardul Decebal, gardul viu e cam sărăcăcios. Adică s-au plantat doar câteva fire la o distanţă semnificativă unele de altele, şi asta probabil pentru că aşa era proiectul. Mai mult, în rondurile cu flori sunt plantaţi câţiva brăduleţi şi câţiva puieţi care arată mai mult a crengi uscate de copaci.
De la administraţia locală am primit o listă în care au fost înşirate câteva denumiri ale plantelor ce ar trebui plantate în localitate în cadrul proiectului de „Reabilitare a spaţiului public urban B-dul Decebal de la intersecţia cu strada Avram Iancu până la intersecţia cu B-dul Iuliu Maniu”. Numărul lor, pe respectiva listă, este peste 3000 de specii. Dar, oare, unde sunt acestea de nu se văd încă prin localitate?
Andreea PATRICHE