Acasă Sport Deva. Trofeul Corvinului Hunedoara vine pe Stadionul „Cetate”

Deva. Trofeul Corvinului Hunedoara vine pe Stadionul „Cetate”

Sub sloganul „Campionii îi inspiră pe viitorii campioni”, Stadionul „Cetate” din Deva va găzdui vineri, 12 iunie 2026, începând cu ora 16:45, un eveniment special dedicat celor mai mici fotbaliști ai județului. În cadrul acțiunii „Fiecare copil este un campion”, organizată de AJF Hunedoara, micuții sportivi vor avea ocazia unică de a se fotografia alături de trofeul cucerit de Corvinul Hunedoara, campioana Ligii a II-a și noua promovată în Superligă.

​Prezența acestui simbol al performanței pe gazonul din Deva nu este întâmplătoare. Organizatorii își doresc ca trofeul să fie o sursă reală de motivație pentru copii, insuflându-le valori esențiale precum munca, perseverența, pasiunea și seriozitatea, pilonii pe care se construiește succesul în sportul rege.

​„Am ales să aducem acest trofeu în mijlocul copiilor pentru că el reprezintă mai mult decât o performanță sportivă. Reprezintă încredere, valori pe care dorim să le transmitem fiecărui copil care pășește pe terenul de fotbal. Astăzi îi premiem pe cei mai mici dintre fotbaliștii județului Hunedoara. Mâine, unii dintre ei pot deveni campionii pe care îi vom aplauda pe cele mai mari stadioane ale țării”, au transmis organizatorii.

​Copiii, părinții și iubitorii fotbalului prezenți la eveniment sunt invitați să imortalizeze momentul și să plece acasă cu o amintire specială alături de cupa campionilor. Inițiativa a fost realizată cu sprijinul direct al clubului Corvinul Hunedoara, care a demonstrat încă o dată o deschidere deosebită față de comunitate și față de noua generație de sportivi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.