Deva / Servicii sociale în 2016

Deva / Servicii sociale în 2016

Timp de citire: 2 minute

Direcţia de Asistenţă Socială Deva a prezentat public un scurt bilanţ al persoanelor care pe parcursul anului 2016 au beneficiat de ajutoare sociale.

 

Ajutoare şi tichete educaţionale

Astfel, potrivit reprezentanţilor primăriei, în medie 100 de persoane din municipiul Deva au beneficiat, lunar, de ajutoare sociale acordate în baza Legii privind venitul minim garantat. Acestea au efectuat acţiuni de interes local, conform planului de acţiuni aprobat de Consiliul Local Deva şi au fost verificate periodic, la domiciliu, prin efectuarea de anchete sociale.

Tot anul trecut, 166 de familii/ persoane au beneficiat de ajutoare de urgenţă, în valoare totală de 137.600 de lei, conform criteriilor stabilite prin hotărâre a Consiliului Local Deva şi pe baza actelor doveditoare şi a anchetelor sociale efectuate de Direcţia de Asistenţă Socială.

De asemenea, un număr mediu de 13 persoane au primit, lunar, în perioada aprilie-iunie 2016 şi septembrie-decembrie 2016, tichete educaţionale în valoare de 50 lei/ persoană, conform Legii privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor care provin din familii devaforizate.

Mai mult, 89 de familii beneficiare de ajutor social au primit ajutorul pentru încălzirea locuinţei, în valoare de 58 de lei/ lună/ familie, potrivit OUG nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece. În baza aceluiaşi act normativ, au fost acordate ajutoare pentru încălzirea locuinţei pentru familiile şi persoanele singure care folosesc pentru încălzire energie termică, gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri. Astfel, 119 cereri au fost aprobate pentru perioada ianuarie-martie 2016 şi 547 de cereri au fost aprobate pentru perioada noiembrie-decembrie 2016.

 

Indemnizaţii şi hrană gratuită

Conform Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, aproximativ 580 de persoane cu grad grav de dizabilitate au beneficiat de o indemnizaţie lunară, în timp ce alte 212 dosare de indemnizaţie lunară pentru persoana cu dizabilitate gravă au fost încetate, în cursul anului trecut, din diverse motive (decesul persoanei bolnave, încadrarea în alt grad de dizabilitate, angajarea unui asistent personal etc.).

În 2016, 100 de persoane în medie au beneficiat de hrană gratuită la Cantina de ajutor social, în urma efectuării unui anumit număr de ore ca acţiuni de interes local, conform unei hotărâri a Consiliului Local Deva. Cel mai mare număr de beneficiari ai acestui serviciu social s-a înregistrat în luna ianuarie (127 de persoane), iar cel mai mic, în luna noiembrie (58 de persoane).

Anul trecut, adăpostul de urgenţă pe timp de noapte, care furnizează servicii de găzduire pe perioadă determinată, asociate cu acordarea unor servicii de consiliere şi integrare socială, a găzduit 54 de persoane. Alte 68 de persoane au beneficiat de servicii sociale prin Centrul de zi „Clubul Seniorilor”, care oferă vârstnicilor posibilitatea de a-şi petrece timpul liber în mod activ şi plăcut şi de a se implica în viaţa comunităţii.

Locuinţe ANL

În 2016, 73 de locuinţe au fost repartizate persoanelor îndreptăţite, de către comisiile de locuinţe sociale şi locuinţe ANL, astfel: 30 de locuinţe sociale în imobilele de pe str. Zăvoi şi Aleea Streiului, 26 de camere în căminele sociale, 11 locuinţe ANL, 2 apartamente construite din fondurile statului şi 1 locuinţă de serviciu. Totodată, Direcţia de Asistenţă Socială Deva a înregistrat 85 de noi cereri pentru locuinţe sociale şi alte 31 de cereri noi pentru locuinţe ANL. Pe de altă parte, în cursul anului trecut, au fost vândute cu plata în rate 12 locuinţe ANL, încasându-se aproximativ 304.000 de lei. Din această sumă, aproape două treimi s-a constituit venit la bugetul local, iar restul, venit la bugetul ANL Bucureşti.

Mihaela PETROŞAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii