Șapte persoane cu vârste cuprinse între 22 și 48 de ani au fost reținute de polițiștii din Deva în urma unei altercații violente petrecute în seara zilei de 24 mai 2026, în zona Grigorescu, pe malul râului Mureș. În conflict au fost implicate mai multe persoane din municipiul Deva și comuna Romos, iar scandalul a degenerat rapid în acte de agresiune și amenințare.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, totul ar fi început după ce un tânăr de 23 de ani din Deva ar fi pătruns fără drept într-un imobil și ar fi agresat o femeie de 26 de ani. La scurt timp, la fața locului au ajuns mai multe persoane, conflictul escaladând violent.
Polițiștii au intervenit de urgență și au identificat în zona malului râului Mureș două persoane, de 45 și 37 de ani, aflate în stare avansată de ebrietate și cu un comportament agresiv. Pentru restabilirea ordinii publice, oamenii legii au fost nevoiți să folosească mijloacele din dotare, persoanele fiind imobilizate și încătușate.
„Având în vedere numărul mare de persoane implicate, la fața locului au fost direcționate efective suplimentare din cadrul structurilor de ordine publică, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, pentru asigurarea climatului de siguranță publică”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Deva, șapte persoane (cinci bărbați și două femei) au fost identificate ca fiind implicate în scandal și reținute pentru 24 de ore. Acestea au fost introduse în Centrele de Reținere și Arest Preventiv din Deva și Alba Iulia.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru amenințare, lovire sau alte violențe și violare de domiciliu, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz.




