Primarul Devei, Petru Mărginean, presat de timp, dar mai ales de comentariile puţin favorabile din presă, dar şi din aşa zisa societatea civilă, a ieşit joi la rampă, susţinând că problema transportului local în Deva nu-şi găseşte încă rezolvare. Asta după ce, cu ceva timp în urmă, uimise târgul cu promisiunea unui transport super-modern.
Mărginean susţine că, din negocierile directe cu operatorii activi din transportul local devean, nu a ieşit decât o situaţie foarte complicată, niciunul din cei doi transportatori neîndeplinind cerinţele puse de municipalitate. Pe de altă parte, transportatorii acuză municipalitatea de inflexibilitate.
„Ne interesează un singur lucru: ca transportul local în Deva să fie unul civilizat, normal şi nu ca cineva să vină ca la o vacă de muls şi să câştige de pe urma acestui serviciu. Nu putem schimba un ciorap murdar cu altul la fel şi găurit în vârf”, a declarat primarul Devei.
Oricum, ca o soluţie surpriză propusă, Mărginean a spus că în Deva va fi, până la urmă, înfiinţat un serviciu de transport local nou, condus de municipalitate şi realizat, se pare, din bani europeni, un proiect care, totuşi, ar putea fi pus în practică abia de pe la sfârşitul anului viitor.
„Voi propune Consiliului Local demararea procedurii de înfiinţare a Autorităţii Publice Municipale de Transport Local. Acest lucru se va face pe baza unui proiect, pe care îl vom iniţia începând de astăzi. Se vor aloca numai pentru axa de transport în jur de 30 de milioane de euro”, a explicat Petru Mărginean. Până una alta, se pare că din negocierile cu cei doi operatori activi din Deva nu a ieşit decât sămânţă de scandal, vorbindu-se de un conflict care ar putea ajunge chiar în sălile de judecată.