Deva / Municipalitatea mută gimnastele

Deva / Municipalitatea mută gimnastele

Timp de citire: un minut

Pentru că au gândit altfel zona Lido, respectiv Piața Arras din Deva, edilii deveni au decis să mute grupul statuar reprezentând un omagiu adus gimnasticii de performanță românești în altă locație.

Astfel, în ultima ședință de CL, consilierii deveni au decis să aprobe Studiul de fezabilitate pentru obiectivul „Reamplasare ansamblu statuar-Gimnaste”.

Conform documentelor oficiale, a fost analizată documentația tehnică-economică în faza S.F. pentru obiectivul „Reamplasare ansamblu statuar-Gimnaste” din municipiul Deva, elaborată de proiectantul principal B.I.A. arh. Pop Oliviu Marius (proiectant structură SC Master Construct SRL Deva).

„S-a ajuns la concluzia că, drept urmare a modernizării și dezvoltării urbane a pieței Arras din municipiul Deva, ansamblul statuar existent – Gimnaste, care nu se mai încadra în noua arhitectură a zonei, este nevoie să se reamplaseze. Zona propusă pentru reamplasare este situată în imediata vecinatate a vechii zone de amplasament, în scuarul existent între Bdul. Decebal, Bdul. 22 Decembrie și sensul giratoriu”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Conform devizului general prevăzut în documentaţia tehnică-economică în faza S.F. a obiectivului „Reamplasare ansamblu statuar-Gimnaste”, valoarea estimată a lucrărilor (total deviz general) este de 69.406 lei cu T.V.A. din care C+M este de 51.588 lei cu T.V.A.

Mihaela PETROȘAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii