Deşi primăriile şi-au luat angajamente că nu se mai fac datorii la...

Deşi primăriile şi-au luat angajamente că nu se mai fac datorii la termoficare, / Datorile au ajuns la o cifră ameţitoare

Timp de citire: 2 minute
Datoriile primăriilor din cele trei municipii ale Văii Jiului continuă să constituie o mare problemă şi să conturbe activitatea Termocentralei Paroşeni în sistemul de încălzire centralizat. Deşi au existat în 2015 voci din cadrul primăriilor sau a edililor care susţineau că datoriile vechi, istorice, vor fi greu de depăşit la nivelul administraţiilor locale şi a societăţilor de termoficare aflate într-o situaţie critică după cum se ştie, iată că la începutul anului suntem în posesia unor cifre grăitoare, primite de la directorul Vişan. Cifrele atestă că debandada datoriilor către Paroşeni a societăţilor de termoficare continuă! 
Datoriile din acest sezon rece de aproximativ – 1,5 milioane lei (noi)
Suma facturată în toamna care a trecut şi iarna aceasta (septembrie 2015-ianuarie 2016 – inclusiv) pentru S.C. Termoficare S.A. Petroșani, care, în momentul de faţă are administrator judiciar pe Herald Consult IPURL Orăştie, este de 2.992.156,77 lei, în timp ce suma încasată este de 1.988.824,77 lei. Rămâne un sold de 1.003.332 lei!
Trecem mai spre vest, şi la Vulcan întâlnim următoarea situaţie: suma facturată pentru agentul termic de la Paroşeni, în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2016 (inclusiv) este de 592.902,04 lei pentru Termoficare Vulcan, reprezentată de lichidatorul judiciar Cuantum SPRL Deva. Din această factură s-a încasat de către cei de la Paroşeni suma de 100.000 lei, soldul existent fiind de 492.902,04 lei.
În fine, la Lupeni, Universal Edil reprezentată în momentul de faţă de lichidatorul judiciar General Activ Expert IPURL Petroşani are facturată pe perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2016 (inclusiv) suma de 108.294,19 lei, din care s-a plătit 65.469,76 lei, rămânând un sold de 42.824,43 lei! Deci, Lupeniul stă cel mai bine la acest capitol al datornicilor.
Datorii vechi totale de peste 95 de milioane lei noi!
Iată datoriile vechi înscrise la masa credală: Termoficare Petroşani are de plată imensa sumă de 54.904.011,59 lei, Termoficare Vulcan plus „decedata” Pregoterm – 11.200.668,21 lei, în timp ce Universal Edil Lupeni are de plată o altă sumă astronomică: 30.300.000,73 lei! Adunate toate aceste cifre dau un rezultat ameţitor de aproape 100 de milioane lei noi!
În acest context chiar că nu îi înțelegem pe unii primari care mai aburesc poporul că firmele păstorite, adică puse în cap de consiliile locale și primării, nu au datorii la termoficare. Dacă aceste datorii ar fi fost plătite, și situația CEH ar fi fost un picuț mai bună.
Corneliu BRAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii