În cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la Deva joi, liderii ALDE Hunedoara au ţinut să-şi manifeste opoziţia faţă de schimbările de prefecţi operate de guvern, deşi prefectul de Hunedoara nu a fost, încă, afectat.
„Pe zi ce trece guvernul de tehnocraţi Cioloş devine un executiv marionetă tras de sfori de cei de la PNL, care-şi numesc oamenii în structurile de putere. Suntem îngrijoraţi de această decizie luată de guvern, deoarece are un vizibil substrat politicianist prin care se urmăreşte obţinerea de beneficii electorale pentru cei din PDL şi PNL. (…) Nu ştiu dacă era nevoie să fie schimbaţi prefecţii doar cu câteva săptămâni înainte de alegeri. O spunem foarte clar, noi, cei din ALDE, care suntem contrariaţi de această schimbare. O schimbare în bloc pare să fie făcută din considerente politice. PNL a încercat să modifice legea de organizare a alegerilor locale în interes politic personal, propunând două tururi de scrutin. Nu au reuşit acest lucru”, a declarat Marius Sanfirişca, copreşedinte ALDE Hunedoara.
Dincolo de aceste declaraţii de ordin general, liderii ALDE Hunedoara au fost nevoiţi să explice, cumva, şi raţiunile îndepărtării lui Marian Muntean din conducerea judeţeană – în condiţiile în care Muntean a declarat miercuri că habar nu are de această mutare în organizaţie.
Liderii hunedoreni ai ALDE au spus că este vorba de o decizie a conducerii centrale a partidului, în urma întrunirii comisiei de funcţiune care are loc săptămânal la Bucureşti. Astfel, copreşedinţii ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin ar fi decis ca, începând cu data de 22 februarie 2016, Nelu Ardelean să fie numit în funcţia de copreşedinte ALDE Hunedoara – ocupată până acum de Marian Muntean.
„Am fost surprins, am ajuns luni la Bucureşti şi mi s-a spus că voi prelua funcţia de copreşedinte al organizaţiei ALDE Hunedoara. (…) Nu pot să spun motivele pentru care Marian Muntean a fost înlocuit. Pot să vă spun că Marian Muntean este încă colegul nostru”, a declarat Nelu Ardelean.
Mihaela PETROŞAN