La cota 1.500 din Parâng există tradiţia organizării de către comunitate şi administraţia publică locală a unei nedeie.
„Nedeia Troiţei” are ca scop promovarea tradiţiilor comunităţii petroşenene din zona Munţilor Parâng şi constă în prepararea bucatelor tradiţionale momârlăneşti pentru cei care ajung la troiţă.
Tot acolo, are loc an de an o slujbă de pomenire, dar şi spectacole de muzică populară şi dansuri populare, sau prezentări de costume populare.
La unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de ieri, consilierii locali au aprobat suma de 12.000 lei ca sprijin în organizarea acestei nedei de vară, precum şi scutirea participanţilor la plata biletelor pentru transportul cu telescaunul din ziua de 15 august.
Corneliu BRAN






