După ce luni în şir s-a confruntat cu lipsa apei curente, o altă problemă a apărut la arena sportivă CSM Jiul Petroşani: întreruperea furnizării energiei electrice.
Prin urmare, de circa o lună, arena sportiva se află în beznă. Activitatea la sala de forţă din incinta clubului a fost întreruptă, ceea ce nu a convenit deloc celor care se ocupă de activitatea de acolo.
„Este o pierdere pentru sală, pentru că cei care au abonamente plătite nu au mai putut să vină. Nu ştiu cine va plăti aceste pierderi. Nu ştim a cui a fost greşeala, pentru că la un moment dat circula zvonul că cei de la Primăria Petroşani ar fi uitat să plătească factura”, a declarat o sursă din cadrul clubului, care, de frică, preferă să se afle sub protecţia anonimatului.
Primarul Petroşaniului Tiberiu Iacob Ridzi a venit cu o altă explicaţie: „Suntem în procedură de realizare a documentelor legate de alimentarea cu curent electric şi zilele acestea ar trebui să fie în regulă totul la club”.
Când a existat problema cu lipsa apei, antrenorii de la club au cărat apa cu găleţile, din această cauză Jiul a fost la un pas de a nu fi programat în campionatul Ligii a IV-a. De data aceasta poate lumina să o aducă moşul. Moş Crăciun, că Moş Nicolae a trecut…
Loredana JUGLEA