În sfârşit, a fost finalizată licitaţia lucrărilor de reabilitare a Sălii Polivalente din Petroşani, a doua din judeţul Hunedoara.
Sala aparţine de Clubul Şcolar Sportiv din Petroşani, iar pentru reabilitarea ei se va investi 1 milion de euro.
Contribuţia CSŞ, prin Ministerul Educaţiei, este de 87.000 de lei. Conducerea Clubului Şcolar Sportiv Petroşani a început demersurile pentru reabilitarea sălii încă din 2001, dar tonele de hârtii si proiecte s-au pierdut pe mesele de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, iar mai apoi pe la Ministerul Educaţiei.
Tribuna va avea 600 de locuri. Sala va găzdui competiţii de handbal, fotbal în sală, karate ş.a. O altă veste bună anunţată de conducerea de la CSŞ Petroşani se leagă de sporturile de iarnă. Pârtii de sanie, bob si skeleton mai sunt doar în Germania, Austria, sau Lituania. Conducerea CSŞ Petroşani lucrează acum la un proiect de finanţare pentru o pistă similară la Petroşani. Locaţia ar putea fi chiar pe dealul de la Brădet, unde se va face o pistă pentru bob şi sanie, ceea e ar fi unicat în România. Este vorba de o pârtie de 750 de metri, unde se vor desfăşura competiţii până la nivelul Jocurilor Olimpice ale tineretului si festivalul olimpic al tineretului european.
Loredana JUGLEA