Acasă La zi De la hunedoreni pentru gălățeni, / Lemne și beton

De la hunedoreni pentru gălățeni, / Lemne și beton

Pleacă ajutoare din toate colțurile țării pentru sinistrații din Galați, iar multe sunt și din Hunedoara. În perioada următoare, lemne de construcții, dar și beton, atât de necesare pentru a clădi case noi în locul celor doborâte de ape vor porni spre Galați. Reprezentanții județeni vor stabili într-o ședință extraordinară cantitatea de materiale și când poate fi ea trimisă la Galați.

Convoaie umanitare ajung zi de zi în Galați, încărcate cu alimente, dar mai ales materiale de construcții, atât de necesare pentru a construi case oamenilor care au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma viiturilor. Consilierii județeni hunedoreni se vor întruni într-o ședință extraordinară unde vor stabilii exact, de unde se alocă fonduri și mai ales ce materiale se trimit spre Galați.

„Nu putem trece cu vederea asemenea situații prin care trec acei oameni din Galați. Așa că săptămâna aceasta ne întrunim pentru a stabili și a vă da acordul să cumpărăm pentru a trimite spre Galați, beton și lemne, atât de necesare pentru ridicarea caselor. Este un gest de solidaritate pe care avem datoria morală să-l facem”, au spus reprezentanții județeni.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat scoaterea din rezervele de stat a construcțiilor modulare, articolelor de cazarmament, alimentelor și apei pentru a fi oferite gratuit ca ajutor umanitar în județul Galați, afectat de fenomene hidrometeorologice, iar transportul materialelor se realizează prin intermediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență și al altor autorități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.