Un apel umanitar la care nici Ziarul Văii Jiului nu putea rămâne indiferent a fost făcut pe pagina de socializare a Primăriei orașului Petrila de către primarul Vasile Jurca. Poate că citind și aceste rânduri va afla cât mai multă lume de situația tragică a unor petrileni din Cimpa, cărora le-au ars casele la finalul săptămânii trecute. Oameni care, apoi, să sară în ajutorul acestora! Vă mulțumim anticipat!
Apelul primarului
„Facem un apel pentru a veni în sprijinul familiilor Furdui Costel și Costinaș Gheorghe din Cimpa, afectate de incendiul din noaptea de sâmbătă spre duminică în care le-au ars casele, iar acum vor trebui să reclădească totul de la zero!
Am fost foarte impresionat de mobilizarea exemplară a membrilor comunității din Cimpa pentru a ajuta aceste familii. Suntem responsabili unii față de alții, iar în vremuri ca acestea, atunci când semenii noștri au nevoie de sprijin, trebuie să ne mobilizăm și să îi ajutăm fiecare cu ce putem.
Donațiile se pot face fie la Biserica Ortodoxă din Cimpa (pr. paroh Florin Vîlcea), fie la Biserica Penticostală din Cimpa (dl. Corneliu Coțan). Vă mulțumesc!”, este apelul primarului Petrilei, Vasile Jurca.