Dansatori deveni, în topul european

Dansatori deveni, în topul european

Timp de citire: 2 minute

117 de perechi din 19 țări de pe „Bătrânul Continent”, între care și România, concurează în cadrul circuitului “DanceSportEurope Children European Grand Prix”. La ora actuală, cel mai bun loc ocupat de o pereche din România este cel de-al doilea, grație rezultatelor obținute în circuit de tinerii dansatori sportivi Brigita Marina și Andrei Stoica, legitimați la CSM Deva, unde sunt pregătiți de către Andra Căprioară. Brigita și Andrei au ajuns în circuitul continental, care se adresează tinerilor dansatori sportivi cu vârste între 12 și 15 ani, ca urmare a rezultatelor obținute la nivel național, dar și a muncii pe care o depun, împreună, de șase ani. “Dansăm împreună de șase ani și ne înțelegem foarte bine. Atunci ne-am apucat de dans sportiv, iar antrenoarea noastră, Andra Căprioară, a decis să formăm o pereche pe ringul de dans. Astfel, am reușit să ne formăm o carieră și să aspirăm la rezultate cât mai bune în viitorul apropiat, dar și în cel mai îndepărtat”, a declarat Brigita Marina, dansatoare sportivă la CSM Deva. Un nou rezultat bun este așteptat să vină de la următoarea etapă a circuitului, care va avea loc sâmbătă, 22 octombrie, în Polonia, la Pruszkow, iar scopul final al celor doi tineri dansatori sportivi de la CSM Deva este calificarea în marea finală a circuitului “DanceSportEurope Children European Grand Prix”, care va avea loc pe 17 decembrie. „La această oră, în cadrul circuitului DanceSportEurope ne clasăm pe locul al doilea. Ne dorim ca, până la finalul sezonului competițional, să ne menținem în top zece european, astfel încât să ne putem califica în marea finală a circuitului, de la Zagreb, în Croația. care se va desfășura în luna decembrie a acestui an”, a declarat Andrei Stoica, dansator sportiv la CSM Deva. Brigita Marina și Andrei Stoica este una dintre cele cinci valoroase perechi de dansatori sportivi de la CSM Deva, club susținut financiar de municipalitatea de la poalele Cetății și înființat la inițiativa primarului Florin Oancea și în cadrul căruia mai funcționează secțiile de atletism, fotbal și handbal, iar altele sunt în curs de acreditare. De asemenea, perechea formată din Brigita și Andrei este prima din Deva selecționată în loturile naționale, după mai bine de 30 de ani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii