Dan Voicu, antrenor Hercules Lupeni: / „Ni s-au anulat două goluri, dintre...

Dan Voicu, antrenor Hercules Lupeni: / „Ni s-au anulat două goluri, dintre care unul a fost valabil”

Timp de citire: un minut
Hercules Lupeni şi Şoimul Băiţa au oferit cel mai spectaculos meci al debutului de sezon în campionatul Ligii a IV-a.
Cele două echipe au remizat, 3-3 (0-1), după un meci în care cele patru goluri s-au marcat în ultima jumătate de oră. Gazdele au egalat la ultima fază de joc.
Cu punctul obţinut la Lupeni, Şoimul a rămas pe primul loc al clasamentului, însă a fost egalată la puncte de Metalul Crişcior. Oaspeţii au evoluat mai mult de 70 de minute în inferioritate, după ce Vîrlan a fost eliminat de centralul Denis Haidiner, în primul sfert de oră, pentru un fault în postură de ultim apărător. Cu maximum de puncte, după primele cinci runde, Şoimul a avut de gând să plece victorioasă şi din Valea Jiului. Şi a fost la doar câteva secunde distanţă de îndeplinirea obiectivului. Dacă oaspeţii s-au legat la un moment dat de arbitraj şi antrenorul lui Hercules, Dan Voicu a afirmat că echipei sale i-au fost anulate două goluri din care unul era valabil.
„Chiar dacă jucătorii mei au evoluat slab, am ratat multe ocazii de gol. Eu spun că dacă scorul  era 7-3 pentru Lupeni nu se supăra nimeni. Şoimul a avut trei şuturi norocoase la poartă şi s-au transformat în goluri. Filip, jucătorul meu, a făcut cel mai bun meci de când este la Lupeni.  Dacă se leagă cineva de penaltiul care ne-a fost acordat de Haidiner, eu spun că se înşeală. Jucătorul meu care a fost faultat avea jambiera ruptă. Şi apoi dacă cineva poate să spună că Haidiner poate greşi la acest nivel se dă fotbalul peste cap. Ne-au fost anulate două goluri, dintre care unul era valabil. A fost greşeala tuşierului”, a  declarat Dan Voicu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii