Acasă Din presa vremii Cum înţelege să-şi facă datoria gestionarul Ionescu

Cum înţelege să-şi facă datoria gestionarul Ionescu

„Pe drumul înfăptuirii socialiste la noi în ţară, un rol deosebit îl joacă cooperativele, deoarece odată cu înfiinţarea cooperativelor a dispărut vechea şi murdara metodă de exploatare a afaceriştilor, comercianţilor şi capitaliştilor care nu căutau altceva decât să se îmbogăţească pe spatele poporului muncitor.

Sub îndrumarea Partidului Muncitoresc Român prin cooperative, ţărănimea muncitoare îşi poate valorifica produsele agricole primind în schimb produse industriale de care are nevoie şi totodată veghează ca mărfurile ce se distribuie să fie repartizate în mod just.

Pentru asigurarea repartiţiei mărfurilor aşa cum ne învaţă Partidul un rol deosebit îl au cei care sunt aleşi în conducerea cooperativelor şi în care poporul muncitor are toată încrederea.

De această responsabilitate, nu sunt pătrunşi toţi gestionarii, uitând că ei sunt puşi acolo de popor, ca să servească interesele lui.

Un exemplu de acest fel îl avem la Cooperativa <<Dacia>> din Geoagiu. Când un ţăran sărac solicită o pereche de încălţăminte de la gestionarul cooperativei Ionescu, în cele mai multe cazuri este refuzat, spunându-i-se că nu este marfă.

În ziua de vineri, 24 martie, chiabura Lupoaica a fost găsită de către tovarăşul preşedinte al Comitetului Provizoriu de Plasă, tocmai în momentul când a fost servită de Ionescu, gestionarul cooperativei, cu două perechi de bocanci, iar atunci când a fost întrebat, dacă nu cumva a uitat ale cui interese serveşte, a răspuns că face un lucru legal cu toate că chiabura Lupoaica a reuşit să cumpere 5 cartele, dintre care una a chiaburului Lupu, iar restul de patru cartele le-a cumpărat de la alt speculant din satul Sibişel, cu numele Căliman.

Prin vigilenţa oamenilor muncii chiaburii şi uneltele lor sunt demascaţi la timp.

Cei care vor proceda ca gestionarul Ionescu de la Cooperativa <<Dacia>> din Geoagiu n-au ce căuta în conducerea cooperativelor noastre”. [„Drumul Socialismului”, Anul II, nr.14, Deva, 10 aprilie 1950].

Felix Ostrovschi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.