Cataloage Confort Media
Transilvania Legends, o cursă epică – 545 km / 14 500, timp 60:37:45, și un loc 2 în clasamentul general pentru atletul Codrea Silip.
Zilele trecute a participat la cea mai neobișnuită cursă de alergare din România. A parcurs 545 de km cu cca 14 500 m diferență de nivel în 8 zile de alergare de la mănăstirea Putna – Suceava până la Mediaş, Sibiu. Concursul s-a desfășurat pe ruta Via Transilvanica și a avut ca scop strângerea de fonduri pentru Aşezământului de Copii ”Sf. Ierarh Leontie”, acolo unde peste 150 de copii proveniți din medii defavorizate au nevoie de ajutor.
Competiția a fost gândită să cuprindă 8 etape, cu o zi de pauză la mijlocul ei, astfel încât în fiecare zi sportivii aveau de alergat un ultramaraton.
„Trebuie să recunosc că în momentul în care am fost invitat la acest eveniment nu am avut de gând să alerg toate cele 8 etape, de fapt mi se părea imposibil să particip la toate cursele, deoarece nu mai făcusem niciodată așa ceva (cea mai lungă cursă a mea era CiucasUltra, cu circa 110 km). Doar că tocmai noutatea asta, să fac ceva ce n-am mai făcut, m-a determinat să accept provocarea şi pe lângă asta mi-am fixat și targetul: în primul rând să termin toate cele 8 etape integral, iar în al doilea rând să câștig competiția.
Pentru asta aveam nevoie și de un plan, simplu. Trebuia să am grijă să nu mă accidentez sau mai bine zis să nu-mi reactivez accidentările vechi și cel mai important să fiu foarte grijuliu cu tălpile mele si cu recuperarea lor astfel încât a doua zi să pot alerga din nou. Mi-am propus din start să nu mă intereseze timpul și locul de la sfârşitul etapei al celorlalți participanti, să nu mă las cuprins de val şi să alerg după ei, fiind o cursă multi stage, cel mai important era timpul final. Apoi mi-am fixat si un peace mediu, am zis eu undeva la 7/km că mi s-ar potrivi mie, ținând cont de peace-urile care le-am făcut la ultra maratoanele recente.
La categoria “echipe” am făcut parte din echipa Roșia Montană alături de prietenul Sălăgean Ştefan. Dar asta nu ne obligă să alergăm împreună, urmând ca la final să se cumuleze timpii cei mai buni.
Prima etapă trebuia să fie una grea, de 80 km /3350m, cu start de la mănastirea Putna și sosire în pasul Mestecăniș. Din cauza zăpezii mari de pe porțiuni din traseu, această etapă a fost scurtată la 41 km / 1500 m. A fost practic un maraton ușor, ca un prolog care ne-a pregătit pentru ceea ce va urma”, povestește ssportivul.
Codrea Silip a început așa cum și-a propus să alerge în zona de confort, să nu forțeze deloc, să se testeze cum va fi a doua zi dimineață.
„Am admirat frumusețile Bucovinei într-un peace lejer, de 6.40 km, făra să mă simt obosit.
A doua etapă cu plecare din pasul Mestecăniș și sosire la Tășuleasa social trebuia să aibă 85 km / 2500 m. S-a dat startul pe ninsoare si am continuat tot pe ninsoare circa 51km / 1500m până în Poiana Stampei unde organizatorii au hotarât sa oprească cursa deoarece porțiunea următoare din traseu era prea periculoasa pentru siguranța noastră, a concurenților, în condițiile climaterice de atunci. Spun eu, o decizie foarte corectă a organizatorilor, care au pus în prim plan sănătatea şi integritatea concurenților, chiar dacă traseul nu era așa greu. O eventuală accidentare a unui concurent în condiții de zăpadă abundentă nu ar fi făcut posibilă o acțiune de salvare rapidă. Ca peste tot, au fost și voci care au acuzat asta, dar subliniez încă odată că ei au luat o decizie înțeleaptă. Cât despre planul meu, aici a trebuit să mă adaptez condițiilor meteo, chiar dacă a fost un traseu foarte greu de munte, cu multă zăpadă și noroi, a trebuit să bag ceva viteză ca să mă încălzesc. La final am fost puțin cam șifonat după un peace de 6.24 km”.
De la capăt
Etapa a treia a fost prima pe care sportivul nostru știa că o va parcurge integral, adică circa 91km / 1900m.
„Odată coborâți de pe munte, am luat la pas dealurile din zona Bistriței, un traseu foarte alergabil, la început cu mult noroi, de data asta prin căldură am ajuns la finish cu un peace asemănător zilei precedente de 6.24 km, doar că ultimii 13 km i-am folosit ca un fel de stretching pentru ziua următoare, venind lejer cu Veze și Costea, pregătind corpul pentru ultima etapă dinaintea pauzei. De mare ajutor în aceste trei etape ne-a fost şi echipa de suport – familia coechipierului meu – Daniela Sălăgean, care ne-a alimentat cu câte o porție de borş moldovenesc pe traseu și ne-a încurajat pe traseu prin vocile celor trei copilași. Mulțumesc mult și prietenului Cristian Pop, care m-a găzduit peste noapte la el acasă, în Bistrița.
A patra etapă a avut 86km / 2600, şi mi s-a părut una foarte grea, probabil şi din cauza oboselii acumulate, dar am trecut cu bine peste toate bucurându-mă de frumusețea traseului și știind că urmează o binemeritată zi de odihnă. Mi-am propus un ritm mai alert pentru acea zi, dar nu mi-a ieșit în totalitate, reușind un peace de 6.50/km.
Am fost cazați pentru următoarele două nopți la un complex frumos de căsuțe, cu tot confortul necesar. Ziua de pauză a fost perfectă, cu o mică plimbare prin Sovata, relaxare la hamac un masaj si bineinteles hidratare cu multa bere.
Partea a doua a competiției a început cu etapa a cincea în totalitate prin ținutul secuiesc. Au apărut alergători noi la start cu forțe proaspete și oarecum s-au odihnit după ziua de pauză. Am fost luat de val și am ținut pasul cu Fazakas Biborka pe cea mai mare porțiune a traseului, beneficiind în acest fel și de ajutorul echipei de suport. Glumesc, băieții din Odorhei au avut echipa de suport la aproape toate etapele, dar săreau în ajutorul tuturor concurenților. Mii de mulțumiri! La final, pe ultimii 4 km de coborâre asfalt, am lăsat-o mai moale, să nu risc nimic. Au fost circa 64km / 1800 m – 6.23 km.
Etapa a șasea a avut 68 km /1630m. Am plecat pe o ploaie măruntă într-o urcare destul de abruptă, care mi-a convenit pentru că a fost perfectă pentru a-mi intra în ritmul meu. Apoi am continuat fără să risc nimic, stând în zona de confort, pregatindu-mă pentru ultimele două zile în care trebuia să dau mai mult astfel încât să recuperez cele aproximativ 12 minute pe care le avea Costea în fața mea.
Penultima etapă se anunţa una mai lungă, 84 km / 1900 m, deși eu mi-aș fi dorit să fie și mai lungă. Am început lejer, apoi am forțat progresiv în partea a doua. M-a avantajat un pic și traseul, am avut și un peacer neoficial în persoana tânarului Andrei Ailenei, care a ținut toată cursa lângă mine, dar ultimii 6-7 km de asfalt în mare parte de coborâre m-au făcut să pierd tot timpul câştigat pe traseele de pădure. Chiar dacă avansul față de Costea nu era prea mare, nu am vrut să risc nimic, deși aveam resurse pentru viteza de asfalt, am decis să alerg încet deoarece știam din istoricul meu că un ritm alert pe asfalt – coborare însemna pentru mine a doua zi dureri mari sau chiar blocarea spatelui. Așa că am amânat asta pentru ultima etapă. Am terminat în fața lui cu 5 minute si un peace de 6.35. Mai aveam de recuperat vreo 5 minute”, spune sportivul.
Moral bun
La startul ultimei etape era cu moralul ridicat, știind că urmează o cursă grea, „dar studiind traseul am văzut că era ceva ce credeam eu că mă avantaja – traseu vălurit cu urcări și coborâri abrupte, dar și porțiuni de viteză de care trebuia neapărat să profit. Vremea era perfectă, un pic de ploaie la început. Am pornit prudent, urmând sa accelerez progresiv, iar undeva pe la km 40 să forțez. Până aici mi-a ieșit totul cum am plănuit, doar că am făcut o mare greșeală care m-a costat totul. În fiecare dimineață înaintea cursei studiam traseul, memorând distanța dintre punctele de alimentare astfel încât să știu cât și ce să car cu mine. Toate etapele aveau trei puncte de alimentare, mai putin ultima, care avea doar două. Cumva, în memoria mea a ramas informația că sunt trei puncte, deși dimineața m-am uitat peste traseu. Nu am observat asta. Undeva pe la km 40, când l-am ajuns din urmă pe Costea, tocmai ce coboram dintr-o pădure și intram pe un drum într-o zonă joasă unde credeam că va fi o localitate și următorul punct. Am luat un gel, m-am hidratat bine cu toată apa şi cola ce o mai aveam la mine și am ramas în urmărirea lui ca mai apoi în următorul punct să forțez desprinderea. Din păcate acel punct nu a mai venit, căldura era din ce în ce mai insuportabilă. Am mers ultimii vreo 10 km fără apă, energia s-a scurs, el se depărta din ce în ce mai mult de mine, iar eu am terminat cursa în genunchi pe greșeala mea, deși pe ultimii 2 km am întâlnit un baiat în padure care mi-a dat o sticlă de apa resuscitându – mă un pic, am reușit doar să ajung la un minut in spatele lui. Am pierdut, dar nu mi-a părut rău pentru că ne-am luptat amândoi pâna în ultima etapă. Felicitări, Costea! A fost o luptă faină de care o să-mi amintesc întotdeauna cu drag.
La fel o să-mi amintesc cu drag de tot concursul ăsta inedit, cu traseul ăsta unic – Via Transilvanica, de ținuturile de poveste pe care le străbate, de satele stravechi autentice unde am fost primiți cu căldură, în pensiuni agroturistice, de localnici care ne-au oferit din bunătățurile lor din toată inima. Am cunoscut oameni noi și m-am împrietenit cu ei, am suferit frumos împreună în timpul curselor și ne-am bucurat frumos împreună după curse, la un pahar de vorbă. Au fost 9 zile de poveste pe care nu o să le uit niciodată!
Înainte să plec la concurs, un coleg sportiv din orașul meu mă întreba: bun, da’ cine organizează chestia asta, că-i ceva ce va fi foarte greu de gestionat, cine sunt ei? Habar n-am, nu-i cunosc pe niciunul. Acum, după ce i-am cunoscut, mi-am dat seama că doar prin simplitatea lor au reușit să facă totul atât de perfect. Toți patru sunt oameni simpli din diferite domenii care au în comun alergarea și au vrut să facă ceva inedit și de o asemenea anvergură. Ca și voluntari au adus membrii din familie, copii, nepoți, cumnați, etc. Au avut doar un fotograf, da era peste tot! Au gestionat situațiile neprevăzute apărute perfect. Din punctul meu de vedere le-a ieșit totul bine! Nu au fost probleme de cazare, decât oferte mai mari decât cele anunțate, nu au fost probleme cu bagajele, decât mici încurcături făcute de concurenți între ei. Am avut masă caldă tot timpul după cursă și nu cu porția, ci la discreție, pe săturate, și pentru diferite gusturi, ciorbă plus felul doi, băuturi – de la pălinci autentice la bere fără număr, zilnic mic dejun variat tradițional cu brânzeturi, ouă, zacuscă, mezeluri, dulcețuri, ulcioare cu lapte, ceai, cafea, etc. Punctele de alimentare erau așa bogate încât chiar nu-ți trebuia să iei nimic cu tine. Găseai de toate acolo, de la alimente gen slană, pastramă, caș, brânză la dulciuri sau fructe ori cola și apă.
Nu știu cum au reușit să facă totul așa bine, dar știu că le-a ieșit și pentru asta îi felicit din toată inima și le mulțumesc. Îi mulțumesc de asemenea și lui Victor, fotograful care ne-a lăsat amintirile acestea frumoase, voluntarilor de pe traseu, care ne-au oferit suportul lor. Felicitări tuturor concurenților care au participat la această nebunie faină. Să ne revedem cu bine”, a încheiat sportivul.
