Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Zootehnice, Ţurcana, cea mai cunoscută rasă de oi din România, este preferată de ciobani graţie rezistenţei şi adaptabilităţii sporite a efectivelor, precum și a aptitudinilor productive. Datorită conformației corporale alungite, specifică ovinelor care sunt crescute pentru lână, lapte și carne, oile ţurcane sunt preferatele crescătorilor din România.
“Țurcana – Regina Munţilor” – ediția a XI-a
În acest an și vremea a ținut cu ineditul eveniment devenit deja o tradiție. Pe platoul de la Costești, sutele de oi, care mai de care mai frumoase, așteptau parcă admiratori şi cumpărători.
”Este o zi frumoasă pentru Orăștioara de Sus și pentru Costești, o zi în care crescătorii de ovine se întâlnesc, cu toții, aici. Cred că este cea mai mare sărbătoare de acest gen din județul nostru și am venit să salutăm eforturile acestori oameni de a pune umărul la dezvoltarea județului Hunedoara”, a declarat Adrian David, președintele Consiliului Județean Hunedoara, prezent la expoziţia-târg alături de vicepreşedintele Vetuţa Stănescu.
”Astăzi,…
…vedete sunt oile și este bine că se întâmplă acest lucru. Nu este meritul meu, este meritul crescătorilor de ovine, care fac eforturi deosebite de a crește şi întreține aceste minunate exemplare”, a declarat Marian Vasile Inășescu (foto stânga), primarul comunei Orăștioara de Sus.
Din relatările ediului reiese că au fost invitaţi crescători din cadrul Asociatiei Judeţene a Crescătorilor de Ovine “Dacia”, care şi-au expus exemplarele de ţurcane în aproximativ 150 de boxe, precum şi producatori agricoli din întreaga ţară.
Cei ajunşi în acest week-end la Orăştioara de Sus au putut gusta balmoş, branză şi tocană de oaie, dar s-au putut bucura şi de evenimentul artistic, un spectacol folcloric asigurat de artişti ai momentului.
Potrivit specialiştilor,…
…ţurcana se evidenţiază ca rasă prin rusticitatea şi rezistenţa organică deosebită. Oile ajung la o greutate medie de 14 kg la vârsta de 2 luni. Greutatea se dublează la 6 luni. La vârstă adultă, oile pot cântări și 55 de kilograme, iar berbecii 80 de kilograme. Pentru rezultate optime, se recomandă atenție la hibridarea naturală, în vederea sporirii capacităților prolifice, precum și repartizarea timpurie la montă a tineretului femel și organizarea a trei fătări în decurs de doi ani. Pentru îngrășare, oile ţurcane trebuie întreținute corespunzător în cele 3 luni de pășunat. În ultima lună, oile consumă 40-50 kg de nutrețuri concentrate și aproximativ 20 kg de fân de bună calitate. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, oile Ţurcane își pot spori greutatea cu 20%. Dacă sunt bine îngrijite, oile Ţurcane pot da o producție de lână de 3,8 kilograme, cu o finețe a firului de 35 de microni. Pentru a obține rezultate optime, este necesară îmbinarea metodelor de încrucișare și selecție cu cele de hrănire, îngrijire și întreținere corespunzătoare.
Andreea PATRICHE